Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a salutat vineri invadarea Ucrainei de către Rusia în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său rus Vladimir Putin, estimând că este vorba despre o "corecţie a istoriei", relatează AFP.

"Preşedintele Assad a subliniat că ceea ce se petrece astăzi este o corecţie a istoriei şi o restabilire a echilibrului ordinii internaţionale după căderea Uniunii Sovietice", a indicat preşedinţia siriană într-un comunicat.

"Siria este alături de Rusia, fiind convinsă de legitimitatea poziţiei ei", a estimat preşedintele sirian.

"Să facă faţă extinderii NATO este un drept pentru Rusia", a adăugat Al-Assad, calificând organizaţia drept o "ameninţare mondială" şi 'instrument pentru politicile iresponsabile ale ţărilor occidentale vizând destabilizarea lumii'.

Damascul este un aliat fidel al Rusiei care intervine militar în Siria din 2015 pentru susţinerea forţelor lui Bashar al-Assad şi împotriva jihadiştilor. Această intervenţie este considerată drept un moment de cotitură care i-a permis lui Bashar al-Assad să se menţină la putere.

Peste 63.000 de militari ruşi au fost desfăşuraţi în Siria, potrivit Moscovei.

"Naţiunile occidentale sunt responsabile de haos şi vărsare de sânge", a mai spus Assad în cursul convorbirii telefonice de vineri.

Războiul complex din Siria, ţară divizată în care au intervenit diverşi protagonişti, s-a soldat cu aproape 500.000 de morţi de la declanşarea sa în martie 2011 în urma reprimării manifestaţiilor pro-democraţie.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi: 

 

VIDEO LIVE UPDATE: Lupte la Kiev, primele unităţi ale armatei ruse au intrat în capitala ucraineană; Ucraina vrea pace

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

 

Evoluţia situaţiei din Ucraina (cronologie)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.