Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Armata rusă a anunţat joi că a distrus 74 de instalaţii militare, între care 11 aerodromuri, în Ucraina, unde Moscova a lansat în cursul dimineţii o operaţiune militară de amploare, relatează AFP.

''Ca urmare a atacurilor forţelor armate ruse, au fost distruse 74 de instalaţii terestre ale infrastructurii militare ucrainene. Aceasta include 11 aerodromuri ale Forţelor aeriene'', a anunţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.

Acesta a anunţat de asemenea distrugerea a ''trei posturi de comandă, unei baze navale ucrainene şi a 18 staţii radar şi sisteme de apărare antirachetă S-300 şi Buk-M1'' ucrainene, precum şi a unui elicopter de atac şi a ''patru drone Bayraktar TB-2'' fabricate în Turcia.

Generalul Konaşenkov a mai menţionat că un avion de atac rusesc SU-25 s-a prăbuşit ''în urma unei erori de pilotaj'' şi pilotul s-a catapultat şi a fost recuperat.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat armatei ruse să-i ''trateze cu respect'' pe militarii ucraineni, a mai spus purtătorul de cuvânt.

El a mai susţinut că separatiştii proruşi din Doneţk şi Lugansk au reuşit, sub focul de acoperire al bombardamentelor ruse, să înainteze şapte kilometri.

Toate aceste afirmaţii nu au fost verificate sau confirmate de alte surse.

La ordinul preşedintelui Vladimir Putin, care a acuzat ''abuzurile şi genocidul regimului de la Kiev'' faţă de rusofonii din Doneţk şi Lugansk şi ignorarea de către Occident a cererilor sale privind garanţiile de securitate, Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi o ofensivă de anvergură asupra Ucrainei, cu atacuri aeriene şi cu rachete asupra instalaţiilor militare ucrainene şi incursiuni terestre şi desanturi maritime din mai multe direcţii, inclusiv dinspre Belarus.

Trupe ruseşti care au pătruns în Ucraina din Belarus au ajuns în zona din proximitatea fostei centrale atomoelectrice de la Cernobîl, potrivit unui oficial al Ministerului de Interne ucrainean. Lupte sunt în desfăşurare şi la un aerodrom din apropierea capitalei Kiev.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)nţat la televiziune purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul Igor Konaşenkov.AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.