Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Locuitorii din Kiev stăteau joi la cozi lungi pentru a-şi face provizii sau au blocat principala şosea care leagă capitala de vestul ţării, în încercarea de a părăsi oraşul, după ce Rusia a invadat Ucraina, relatează Reuters.

 

Imagine: ©AP



Kievul nu a fost supus unui atac, dar semnele de nervozitate sunt tot mai mari, în contextul în care pe cer zboară avioane, au fost auzite explozii, iar la primele ore ale dimineţii au sunat sirenele de avertizare.

Chiar şi după mai multe săptămâni de atenţionări din partea liderilor ucraineni şi occidentali că un atac al Rusiei este iminent, unii locuitori au fost prinşi nepregătiţi, într-un oraş cu o populaţie de aproximativ trei milioane de persoane.

"Nu mă aşteptam la asta. Până în această dimineaţă am crezut că nu se va întâmpla nimic", a declarat Nikita, specialist în marketing în vârstă de 34 de ani, aşteptând la o coadă lungă la un supermarket cu teancuri de sticle de apă în căruciorul de cumpărături.

 


Foto: (c) SERGEY DOLZHENKO / EPA


"Am fost trezit. Sunt un bărbat adult şi sănătos. Am făcut bagajul, am cumpărat mâncare şi voi sta acasă cu familia", a spus el.

Şi celelalte supermarketuri şi magazine erau pline cu cumpărători pregătiţi să rămână în Kiev, iar cardurile de credit şi de debit funcţionau în continuare.

Alţi locuitori erau hotărâţi să plece spre vestul Ucrainei, pe care îl consideră relativ sigur.

În cursul dimineţii, traficul era blocat pe cele patru benzi al şoselei principale spre oraşul Lvov din vest. Maşinile stăteau bară la bară pe o porţiune de zeci de kilometri, potrivit unor martori citaţi de Reuters.

 


Foto: (c) SERGEY DOLZHENKO / EPA


"Plec deoarece a început un război, Putin ne-a atacat", a spus Oxana, aflată la volanul uneia dintre maşinile blocate în trafic, cu fetiţa sa de trei ani pe bancheta din spate. "Ne este frică de bombardamente", a adăugat ea.

Femeia a mai spus că scopul ei imediat este doar să plece din Kiev, centrul de putere din Ucraina şi sediul guvernului, preşedinţiei şi parlamentului.

După ce va ieşi din capitală, va decide unde va merge, a precizat ea.

"Transmiteţi-le (Rusiei): 'Nu puteţi face asta. Este atât de înfricoşător'", a adăugat femeia. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE Rusia: Preşedintele Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară în Ucraina

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.