Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri seara "atacul nejustificat" al Rusiei asupra Ucrainei, la câteva minute după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară pentru a-i apăra pe separatiştii din estul ţării, avertizând că SUA şi aliaţii lor vor răspunde într-o manieră unită şi decisivă, informează AFP, Reuters şi DPA.

"Preşedintele Putin a ales (să lanseze) un război premeditat care va provoca suferinţe şi pierderi umane catastrofale", a spus Biden într-un comunicat, după ce s-au auzit explozii în capitala ucraineană Kiev.

"Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac", a insistat liderul de la Casa Albă. El a promis că "lumea va cere socoteală Rusiei".

"Rugăciunile lumii întregi sunt alături de poporul ucrainean în această seară, întrucât suportă un atac neprovocat şi nejustificat din partea forţelor militare ruse", a declarat preşedintele american în contextul în care Kremlinul a anunţat că Putin a ordonat desfăşurarea de trupe în regiunile din estul Ucrainei - Doneţk şi Lugansk.

Biden a spus în continuare că SUA vor monitoriza situaţia şi că va "anunţa consecinţele ulterioare pe care Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri le vor impune Rusiei pentru acest act inutil de agresiune împotriva Ucrainei şi împotriva păcii şi securităţii globale".

Joe Biden a adăugat că va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei joi, care vor fi impuse de către Statele Unite şi aliaţii săi.

El a anunţat, totodată, că va vorbi joi poporului american despre consecinţele pe care le va avea de suportat Rusia şi va discuta cu omologii săi din G7 despre acest subiect. AGERPRES/(AS - autori: Raluca-Elena Anghel, Lilia Traci; editor: Mariana Ionescu)

 

Citeşte şi:

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.