Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful armatei germane, general-locotenent Alfons Mais, a criticat în termeni neobişnuit de duri ceea ce el a numit ca fiind anii de neglijare a pregătirii operaţionale a Bundeswehr, transmite dpa.

'Nu aş fi crezut în al 41-lea an al meu de serviciu în vreme de pace că voi avea experienţa unui alt război. Şi Bundeswehr, armata pe care am privilegiul să o conduc, stă mai mult sau mai puţin descoperită', a scris generalul joi pe site-ul de social media LinkedIn .

'Opţiunile pe care le putem oferi politicienilor pentru a sprijini Alianţa sunt extrem de limitate', a afirmat el.

'Am văzut-o cu toţii venind (agresiunea Rusiei, n.red.) şi am fost incapabili ca, prin argumentele noastre, să tragem concluzii din anexarea Crimeii şi să le punem în aplicare. Nu e un sentiment plăcut!', a adăugat el.

Deşi teritoriul NATO nu a fost deocamdată ameninţat în mod direct de Rusia, aliaţii din est simt că presiunea escaladează rapid, a mai spus şeful Bundeswehr.

'Când, dacă nu acum, a venit timpul să ne îndepărtăm structural şi material de misiunea în Afganistan şi să ne repoziţionăm, în caz contrar nu vom fi capabili să ne îndeplinim cu vreo perspectivă de succes mandatul constituţional şi obligaţiile Alianţei noastre', a mai arătat generalul german. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Operaţiune militară în Ucraina, anunţată de Vladimir Putin. În România, CSAT şi un task-force pentru gestionarea situaţiei, la nivelul Guvernului

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.