Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul ungar Viktor Orban a avertizat luni asupra riscului unui mare val de refugiaţi dinspre Ucraina dacă vor creşte tensiunile militare din estul acestei ţări sau dacă va izbucni un război, iar un asemenea val ar putea ameninţa stabilitatea economică a Ungariei, relatează agenţia EFE.

''Dacă lucrurile scapă de sub control, Ungaria s-ar putea confrunta cu o mare presiune, a păcii, militară şi a refugiaţilor, care ar provoca instabilitate economică'', a declarat Viktor Orban la o conferinţă de presă organizată după o întâlnire cu omologul său sloven, Janez Jansa, desfăşurată la frontiera ungaro-slovenă.

Viktor Orban estimează că un val de refugiaţi dinspre Ucraina ar putea fi mult mai mare decât cel provocat în anii '90 de războiul din fosta Iugoslavie, de unde au venit atunci în Ungaria peste 100.000 de refugiaţi.

Premierul ungar, care în 2015 a respins migranţii veniţi din Orientul Mijlociu, consideră de asemenea că actuala criză din Ucraina ar putea fi mai greu de gestionat decât cea creată de destrămarea Iugoslaviei.

Orbán şi Jansa au susţinut amândoi necesitatea unui acord în Ucraina şi a detensionării situaţiei, premierul sloven manifestându-şi de asemenea opinia că în urma conflictului ucrainean nimeni nu va câştiga şi ''toţi vor pierde''.

Pe de altă parte, premierul ungar a apreciat că Uniunea Europeană trebuie să-şi consolideze puterea militară. ''Pentru a avea pace nu sunt suficiente bunele intenţii. Nu sunt suficiente nici declaraţiile de susţinere a păcii, ci este necesară o forţă care să le asigure'', a remarcat el.

Atât timp cât UE nu va dispune de o forţă militară comparabilă cu cea a Rusiei, blocul comunitar ''nu va putea decide asupra păcii, ci o vor face Rusia şi SUA'' în locul său, a concluzionat Viktor Orban.

El a efectuat la începutul lunii o vizită oficială la Moscova, unde a avut o întrevedere de aproape cinci ore cu preşedintele rus Vladimir Putin. La finalul acelei discuţii, Orban a apreciat că este posibil un acord asupra securităţii europene între Rusia, de o parte, şi SUA şi NATO de cealaltă parte, în pofida divergenţelor semnificative. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.