Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat marţi în cursul întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul vizitei sale la Moscova, că "niciun lider european nu vrea război", în aluzie la tensiunile legate de Ucraina, relatează EFE.

"Vizita mea de astăzi este, în parte, şi o misiune de pace şi aş dori să vă asigur că niciun lider al Uniunii Europene, al statelor membre nu îşi doresc un război. Suntem în favoarea unei soluţii politice", a subliniat Viktor Orban în debutul întâlnirii cu preşedintele rus, informează agenţia de presă RIA Novosti.

Viktor Orban, un politician considerat ultranaţionalist, căruia opoziţia din ţara sa i-a cerut să-şi anuleze vizita la Moscova, promisese să se consulte cu aliaţii săi din Uniunea Europeană şi NATO înainte de a se deplasa în Rusia.

Contrar altor ţări din regiune, precum Polonia, România şi Bulgaria, Ungaria nu şi-a exprimat clar sprijinul pentru Ucraina în ultimele săptămâni în contextul creşterii tensiunilor la graniţele sale, unde Moscova a concentrat zeci de mii de militari şi un important număr de echipamente, provocând suspiciuni că ar putea ataca ţara vecină, notează EFE.

Ministrul ungar de exerne, Péter Szijjártó, a declarat recent că ţara sa nu va sprijini Kievul atât timp cât va continua să discrimineze minoritatea maghiară din Ucraina, estimată la 150.000 de persoane.

Potrivit presei, Orban încearcă să consolideze cooperarea economică a Budapestei cu Rusia înaintea alegerilor cruciale din aprilie, în care opoziţia ar putea să-l îndepărteze de la putere.

Ungaria este interesată de creşterea volumului livrărilor de gaze ruseşti, a spus premierul Viktor Orban. "Încheierea contractelor de livrare a gazelor (până în 2036) a fost foarte importantă. În cadrul întâlnirii noastre de astăzi, aş dori să ating obiectivul de a creşte aprovizionarea" Ungariei cu gaze, a afirmat premierul ungar la discuţiile cu preşedintele rus, potrivit Interfax.

În 2020, Gazprom a livrat Ungariei 8,637 miliarde de metri cubi de gaze, în prima jumătate a anului 2021, livrările au crescut cu 5%, până la 3,909 miliarde de metri cubi, conform agenţiei ruse de presă.

Şi preşedintele rus a subliniat rolul energiei în cooperarea dintre cele două ţări, notează RIA Novosti.

Înaintea vizitei, Kremlinul lăudase independenţa liderului ungar în ceea ce priveşte alegerea partenerilor.

Putin a subliniat marţi că premierul Viktor Orban a "făcut multe în interesele Ungariei şi ale Federaţiei Ruse", ceea ce a fost perceput drept un gest de sprijin direct din partea preşedintelui rus.

Totodată, Vladimir Putin a asigurat că Moscova va lucra "cu oricine va fi ales prim-ministru" al Ungariei în urma scrutinului din aprilie.

"Sincer vorbind, nu am de gând să plec. În aprilie, mă voi prezenta în alegeri şi le voi câştiga (...) vom colabora mulţi ani înainte", s-a declarat încrezător Viktor Orban, care a stat la câţiva metri distanţă de preşedintele rus, la o masa albă foarte lungă într-o sală din Kremlin.

De altfel, liderul rus l-a primit călduros pe Orban. "Dialogul direct, chiar cu distanţa această fizică între noi din cauza pandemiei, este mai bun decât orice convorbire telefonică", a afirmat Putin, exclamând:"Sunt bucuros să te văd"!, conform RIA Novosti.

Preşedintele rus şi premierul ungar au abordat şi probleme legate de combaterea pandemiei. În acest sens, Putin a spus ca problema transferului de tehnologie pentru producerea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 în Ungaria este în curs de rezolvare, conform agenţiei de presă citate.

Aflat la putere din 2010, Viktor Orban şi-a construit o relaţie amicală cu Vladimir Putin, în pofida numeroaselor crize între Moscova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi NATO, pe de alta, două blocuri din care Ungaria face parte, notează AFP.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Calciu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.