Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ţările NATO au plasat forţe în aşteptare şi au trimis nave şi avioane de luptă pentru a întări apărarea în Europa de Est în faţa activităţilor militare ale Rusiei la graniţele Ucrainei, a anunţat luni Alianţa într-un comunicat, citat de France Presse.

"NATO va continua să ia toate măsurile necesare pentru a proteja şi apăra toţi aliaţii, inclusiv consolidând partea de est a Alianţei. Vom răspunde întotdeauna la orice deteriorare a mediului nostru de securitate, mai ales prin consolidarea apărării noastre colective", a declarat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg.

"Danemarca trimite o fregată în Marea Baltică şi se pregăteşte să desfăşoare patru avioane de luptă F-16 în Lituania pentru a sprijini misiunea de lungă durată a poliţiei aeriene a NATO în regiune", se arată în comunicat.

"Spania trimite nave pentru a se alătura forţelor navale NATO şi intenţionează să trimită avioane de luptă în Bulgaria", se adaugă în comunicat.

"Franţa s-a declarat pregătită să trimită trupe în România sub comandament NATO. Ţările de Jos trimit două avioane de luptă F-35 în Bulgaria din aprilie pentru a sprijini poliţia aeriană NATO din regiune şi pun în aşteptare o navă şi unităţi terestre pentru Forţa de reacţie a NATO", detaliază comunicatul de presă.

"Statele Unite au indicat de asemenea că intenţionează să-şi sporească prezenţa militară în partea de est a Alianţei", precizează NATO.

"De la anexarea ilegală a Crimeii de către Rusia în 2014, NATO şi-a consolidat prezenţa în partea de est a alianţei, în special cu patru grupuri tactice de luptă multinaţionale în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia", aminteşte NATO.

"Aceste unităţi, conduse respectiv de Regatul Unit, Canada, Germania şi Statele Unite, sunt multinaţionale şi pregătite pentru luptă", asigură Alianţa.

"Prezenţa lor indică clar că un atac împotriva unui Aliat va fi considerat un atac împotriva întregii Alianţe", avertizează NATO. Nu existau forţe NATO în partea de est a Alianţei înainte de 2014, se aminteşte în comunicat.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.