Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul german Olaf Scholz va discuta marţi despre Rusia cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, în contextul în care puterile occidentale încearcă să reducă tensiunile cu Moscova în privinţa Ucrainei, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german nu a dorit să comenteze informaţiile din presă conform căreia Scholz a refuzat o invitaţie transmisă din scurt de preşedintele american Joe Biden pentru a discuta despre criza din Ucraina.

Biroul de presă al lui Macron a precizat vineri că întâlnirea de la 25 ianuarie de la Berlin cu Scholz va aborda securitatea internaţională şi alte subiecte, cum ar fi economia digitală, schimbările climatice şi preşedinţia Germaniei asupra G7.

Revista germană Der Spiegel a relatat că vizita lui Schulz la Madrid, multe întâlniri şi dorinţa de a părea prezent în Germania din cauza evoluţiilor privind pandemia de coronavirus au contribuit la această decizie.

Diplomaţii ruşi şi americani au fost precauţi cu privire la perspectiva de a rezolva neînţelegerile privind Ucraina la discuţiile de vineri, dar Washingtonul şi-a exprimat speranţa că ele vor reduce tensiunile în legătură cu comasarea de trupe ruseşti care a stârnit temeri privind declanşarea unui nou conflict.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, au avut o întâlnire de o oră şi jumătate la Geneva, la finalul căreia au declarat amândoi, în conferinţe de presă separate, că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Sorin Popescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.