Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ungaria vede Rusia drept un important partener strategic în domeniile cooperării economice, securităţii energetice şi combaterii pandemiei COVID-19, a declarat joi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, potrivit agenţiei MTI.

Vorbind la un eveniment dedicat anunţării unei noi investiţii ruseşti în Ungaria - o fabrică de containere metalice şi încărcătoare de aerosoli ce va fi construită de compania Arnest Group în oraşul ungar Alsozsolca -, Szijjarto a subliniat că, în urma politicii Ungariei de deschidere către Est, în totalul investiţiilor străine în Ungaria a crescut ponderea celor provenite din această parte a lumii.

Acordul asupra proiectului investiţional al respectivei companii ruseşti a fost convenit în pofida sancţiunilor economice împotriva Rusiei şi a criticilor faţă de cooperarea pragmatică a Budapestei cu această ţară, a adăugat el, menţionând de asemenea că guvernul ungar este interesat de parteneriatele bazate pe respect reciproc din care ambele părţi profită în mod egal.

Szijjarto a remarcat cu acest prilej faptul că statele vest-europene urmăresc acelaşi tip de cooperare şi semnează în Rusia sau cu Rusia ''acorduri pentru afaceri uriaşe'', deşi recurg în acest timp la remarci ostile ''orientate de corectitudinea politică''.

După adoptarea sancţiunilor UE împotriva Rusiei în 2015 (în urma anexării Crimeii), comerţul între statele UE şi Rusia a crescut cu 16%, exporturile Germaniei către această ţară au crescut cu 21% şi cele ale Franţei cu 44%, a mai spus şeful diplomaţiei ungare.

Dacă guvernul ungar ar fi cedat presiunilor şi nu ar fi urmărit o politică externă bazată pe interesele naţionale, Ungaria nu ar fi reuşit în acceaşi măsură să-şi garanteze securitatea energetică, a susţinut Szijjarto.

Ungaria a semnat anul trecut în septembrie cu compania rusă Gazprom un acord pe 15 ani pentru achiziţia de gaze naturale.

Washingtonul şi UE au ameninţat în ultimele zile Moscova cu sancţiuni economice dure dacă recurge la o ofensivă militară împotriva Ucrainei, la frontiera căreia Rusia a dislocat importante efective militare.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.