Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de consilier la Naţiunile Unite, informează miercuri dpa, citând surse.

Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU.

Rolul acestui consiliu este de "a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat".

Stratul de ozon este un exemplu de astfel de bun public şi termenul mai poate fi aplicat unor reglementări internaţionale precum siguranţa zborurilor şi comerţul global.

Potrivit surselor de informaţii, Guterres a făcut această ofertă direct Angelei Merkel. Însă, potrivit aceloraşi surse, probabilitatea ca Angela Merkel să accepte acest post este destul de scăzută: se pare că nu există încă un răspuns din partea ei.

Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie şi s-a retras din politica naţională germană anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.

Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie.

Potrivit lui Guterres, pandemia de coronavirus a scos la iveală breşe majore în cooperarea internaţională. Preconizatul consiliu consultativ este menit să dea un impuls pentru reînnoirea practicilor şi principiilor de acţiune la nivel global. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruștei)

 

Citește și:

 

Angela Merkel a respins oferta secretarului general al ONU pentru un post de consilier

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.