

Concentrarea de trupe în apropiere de frontiera Ucrainei îi permite preşedintelui rus Vladimir Putin să dea un ordin de atac care să fie executat foarte rapid, a declarat miercuri secretarul de stat american, Antony Blinken, aflat într-o vizită la Kiev.
El a adăugat că speră ca Rusia să urmeze o cale diplomatică şi paşnică la întâlnirea pe care o va avea săptămâna aceasta la Geneva cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pentru a detensiona criza legată de Ucraina, transmite Reuters.
"Ştim că există planuri de întărire a forţei (ruse - n. red.) respective, cu un preaviz foarte scurt, pentru a acţiona mai agresiv împotriva Ucrainei", a spus Blinken în faţa unor diplomaţi, la ambasada americană de la Kiev. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruștei)
Citește și:
* SUA au deblocat 200 de milioane de dolari ca ajutor suplimentar acordat Ucrainei în scopul apărării
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.