Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a acuzat Rusia sâmbătă că s-ar fi lansat într-o companie de dezinformare, urmărind să destabilizeze Ucraina şi să justifice o invazie militară, relatează Reuters.

"Rusia trebuie să-şi înceteze agresiunea, să înceapă o dezescaladare şi să angajeze discuţii veritabile", menţionează Liz Truss într-o postare pe Twitter.

SUA au emis vineri un avertisment similar după un atac cibernetic care a vizat instituţii ucrainene, Casa Albă apreciind că Rusia caută un "fals pretext" pentru a lansa o operaţiune militară dacă nu îşi atinge obiectivele pe cale diplomatică.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat într-o conferinţă de presă că SUA deţin informaţii potrivit cărora Rusia a poziţionat un grup de militari pentru a organiza o operaţiune în vederea creării unui pretext pentru a intra pe teritoriul ucrainean, potrivit agenţiei de presă EFE.

 

 

Foto: (c) MICHAEL RAYNOLDS/EPA


Kirby a indicat că această presupusă operaţiune rusă ar fi ceea ce în jargonul militar american se numeşte "drapel fals", adică o operaţiune "concepută să arate ca un atac împotriva lor (a ruşilor) sau a oamenilor lor, ori a celor care vorbesc limba rusă în Ucraina, ca pretext pentru a intra" în Ucraina.

Paralel, a spus acelaşi purtător de cuvânt, Washingtonul dispune de indicii potrivit cărora "actori de influenţă rusească" au început să răspândească provocări false ca din partea Ucrainei, atât în mass-media de stat, cât şi pe reţele de social media "încercând să justifice în avans un pretext pentru o incursiune".

Kirby a afirmat că nu este prima dată când SUA văd Rusia acţionând în acest fel şi a precizat că atunci când Washingtonul vorbeşte despre agenţi "operativi ruşi" care pregătesc un pretext pentru a intra pe teritoriul ucrainean se referă la tot felul de indivizi având legături cu guvernului rus.

Aceşti "operativi" pot varia de la agenţi ai serviciilor de informaţii şi securitate, până la soldaţi, a remarcat Kirby, adăugând că adeseori aceştia îndeplinesc misiune hibride.

Întrebat dacă presedintele rus, Vladimir Putin, este la curent cu aceste manevre, purtătorul de cuvânt american a opinat că 'este dificil ca acest tip de activitate să se desfăşoare pe cont proriu, fără cunoştinţa sau fără aprobarea celor mai înalte niveluri ale guvernului rus", potrivit EFE.

În pofida acestor acuzaţii, Kirby a subliniat că Washingtonul nu crede că Putin a luat deja decizia de a ataca Ucraina şi a exprimat dorinţa guvernului american ca "diplomaţia să prevaleze": "Administraţia americană nu doreşte să abandoneze eforturile de a rezolva această situaţie pe cale diplomatică", a asigurat el.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a reiterat avertismentele la adresa Rusiei că "vor exista consecinţe grave în cazul unei alte incursiuni" în Ucraina.

SUA oferă asistenţă militară Kievului şi în prezent aproximativ 200 de militari din cadrul Gărzii Naţionale din Florida - un corp de rezervişti militari - se află în Ucraina, într-o misiune de instruire.

"Ei se află într-o misiune de asistenţă şi consiliere, ce se desfăşoară prin rotaţie. Este ceva ce facem de câţiva ani", a explicat Kirby, care nu a dorit să specifice ce vor face aceste efective în cazul unei posibile incursiuni ruseşti.

SUA au lansat aceste acuzaţii împotriva Moscovei după o săptămână de intense discuţii la Geneva, Bruxelles şi Viena, în care reprezentanţi ruşi au avut întâlniri cu oficiali americani, precum şi cu NATO şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), soldate cu rezultate nesemnificative.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat drept "neîntemeiate" acuzaţiile Washingtonului, conform TASS.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

* Moscova a lansat o campanie de dezinformare pentru a justifica o invazie în Ucraina, susţine ministrul britanic de externe

 

NATO a condamnat ferm atacul cibernetic asupra Ucrainei

 

* Ucraina: Kievul are indicii ale implicării Rusiei în recentul atac cibernetic

 

Atac cibernetic: Ucraina suspectează un grup legat de serviciile secrete belaruse

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.