Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cel puţin 18 membri ai forţelor de securitate kazahe au fost ucişi şi 748 răniţi în revoltele ce se desfăşoară de mai multe zile în Kazahstan, a anunţat joi seară Ministerul de Interne kazah, citat de agenţiile de presă ruse, potrivit AFP.

Precedentul bilanţ menţiona 13 morţi şi 353 de răniţi în rândul forţelor de ordine.

Numărul manifestanţilor arestaţi, tot potrivit Ministerului de Interne kazah, a ajuns la 2.298, faţă de circa 2.000 anunţaţi anterior.

Protestele aflate în curs în Kazahstan au început pe 2 ianuarie în oraşele Zhanaozen şi Aktau, după creşterea preţului gazelor lichefiate, principalul combustibil auto folosit în această ţară. Ele s-au extins de atunci şi în alte oraşe, inclusiv la Almatî, şi au degenerat în revolte masive şi violenţe, jafuri şi atacuri asupra clădirilor oficiale, unele dintre acestea fiind incendiate.

Forţele de ordine au folosit inclusiv muniţie reală, zeci de manifestanţi violenţi fiind ucişi în noaptea de miercuri spre joi, conform unei declaraţii a poliţiei. Potrivit agenţiei TASS, forţele de securitate au deschis joi focul în Piaţa Republicii din Almatî, după ce au somat manifestanţii să o părăsească.

''Situaţia cea mai dificilă este la Almatî, unde elemente armate au ocupat localuri ale unui anumit număr de instituţii, organizaţii financiare şi posturi de televiziune şi le-au distrus parţial'', a declarat Ministerul de Interne kazah, adăugând că şosele şi o linie de cale ferată au fost blocate în vestul ţării.

La solicitarea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev, care a decretat starea de urgenţă în ţară, Rusia a trimis miercuri noapte paraşutişti în Kazahstan, în cadrul unei forţe comune de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), aceştia acţionând deja pe teren.

 

Imagine: ©AP

 

MAE de la Moscova a transmis joi că Rusia se află în contact cu Kazahstanul şi cu celelalte state din OTSC pentru coordonarea ''paşilor efectivi'' în susţinerea armatei kazahe care desfăşoară o ''operaţiune antiteroristă'' împotriva participanţilor la aceste revolte, considerate de Moscova ''o tentativă inspirată din exterior de a submina securitatea şi integritatea statului prin forţă, folosind formaţiuni armate organizate şi instruite''.

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat că şeful diplomaţiei SUA, Antony Blinken, a avut joi o convorbire telefonică cu omologul său kazah, Mukhtar Tileuberdi. ''Secretarul de stat a reiterat sprijinul deplin al SUA faţă de instituţiile constituţionale ale Kazahstanului şi libertatea presei şi a pledat pentru o soluţionare paşnică a crizei, cu respectarea drepturilor'', se arată într-o declaraţie a Departamentul de Stat al SUA.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citiţi şi:

 

Revolte în Kazahstan: Forţele de ordine au deschis focul în piaţa centrală din Almatî

 

VIDEO Revolte în Kazahstan: Circa 2.000 de arestări la Almatî; Paraşutiştii ruşi trimişi în Kazahstan şi-au început misiunea

 

Revolte în Kazahstan: Lukaşenko îi îndeamnă pe protestatari să înghenuncheze în faţa militarilor şi să-şi ceară iertare

 

Revolte în Kazahstan: ONU cere tuturor părţilor 'să se abţină de la orice violenţă' (Bachelet)

 

Kazahstan: Rusia îndeamnă la 'dialog' şi se opune 'revoltelor de stradă'

 

VIDEO Manifestaţii în Kazahstan: Mai mulţi protestatari au pătruns în principala clădire administrativă din Almatî

 

Manifestaţii în Kazahstan: Preşedintele a acceptat demisia guvernului şi peste 200 de persoane au fost arestate

 

VIDEO Kazahstan: Gaze lacrimogene folosite de poliţie pentru a împrăştia o manifestaţie (AFP)

 

Proteste în Kazahstan după decizia guvernului de a ridica plafonul preţurilor GPL

 

 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.