Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul prim-ministru bulgar Boiko Borisov, liderul partidului GERB, însoţit de avocatul său, a petrecut joi o jumătate de oră la sediul Direcţiei naţionale a poliţiei bulgare, transmite agenţia BTA.

Borisov nu a precizat pentru ce a fost convocat, dar din discuţiile sale cu reporterii a reieşit că a fost audiat.

Între timp, din comentariile făcute în parlament de ministrul de interne, Boiko Raşkov, a rezultat că Borisov a fost chestionat în legătură cu fotografiile în care apăreau teancuri de bani şi lingouri de bani pe noptiera sa.

Fotografiile, publicate în presă în urmă cu peste un an, îl arătau pe premier dormind în camera sa, având alături un pistol pe noptieră şi un sertar plin cu teancuri de euro şi lingouri de aur.

Borisov nu a contestat autenticitatea fotografiilor, dar a susţinut că i-a fost făcută o înscenare de către 'o Mata Hari', indicând că vorbeşte despre o persoană anume.

Parchetul a deschis o anchetă în acest caz, dar a închis-o după ce nu a putut stabili dacă respectivele bancnote şi lingouri erau reale sau falsuri.

Întrebat joi de reporteri dacă a fost convocat în legătură cu subiectul fotografiilor, Borisov a declarat că nu a avut niciodată în posesie lingouri şi 'nici nu a deţinut absolut nimic', dar că se aşteaptă şi la alte audieri: 'Va fi aşa până când o să cad', a spus el.

Chestionat de reporteri ce întrebări i-au fost puse de poliţie, fostul premier a răspuns, ironic, că a fost întrebat despre 'cum am reuşit să menţin veniturile oamenilor atât de ridicate, cum am reuşit să menţin cele mai mici preţuri la gaze naturale şi la electricitate ani la rând, cum am reuşit să introduc Bulgaria în uniunea bancară europeană, cum această ţară a făcut cel mai bine faţă migraţiei dintre ţările din Europa'.

Într-o discuţie cu jurnaliştii la parlament, ministrul de interne Raşkov a spus că Borisov ar trebui să fie audiat pentru a i se cere 'să spună dacă au existat sau nu teancuri de bancnote euro şi lingouri de aur pe noptiera sa'. În opinia lui Raşkov, este normal ca Borisov să fie audiat în acest caz.

'Borisov ar trebui să spună cine este Mata Hari, având în vedere că a pretins că femeia a intrat în cameră, a plasat teancurile de bani şi lingourile pe noptiera sa, a făcut pozele şi a plecat, îndeplinindu-şi astfel misiunea de a-l compromite'.

Ministrul a mai spus că Borisov ar trebui să ajute autorităţile de anchetă să o depisteze pe 'Mata Hari' şi să o chestioneze în acest caz.

Raşkov a mai afirmat că Sevdelina Arnaoudova, fostul ofiţer de presă al lui Borisov pe când acesta era prim-ministru, a fost de asemenea audiată joi de poliţie.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.