Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lideri ai Germaniei, Statelor Unite, Franţei, Italiei şi Regatului Unit şi-au exprimat luni hotărârea ca suveranitatea Ucrainei să fie respectată, având în vedere "tensiunile dintre Rusia şi Ucraina", potrivit unui comunicat al Palatului Elysee, transmite marţi AFP.

În contextul în care Rusia este acuzată că pregăteşte un atac asupra vecinului său ucrainean, preşedintele Emmanuel Macron şi ceilalţi patru şefi de stat şi de guvern şi-au "exprimat angajamentul de a acţiona pentru menţinerea păcii şi securităţii în Europa", a informat preşedinţia franceză după încheierea convorbirii telefonice dintre cei cinci lideri.

Aceştia au reamintit necesitatea ca Rusia să se angajeze din nou în negocieri cu Ucraina în cadrul formatului Normandia, sub egida Franţei şi Germaniei.

Această coordonare diplomatică a avut loc în ajunul videoconferinţei dintre preşedinţii Joe Biden şi Vladimir Putin pe această temă şi după avertismentul de luni al Casei Albe care a declarat că este gata să reacţioneze împotriva Moscovei în cazul unei agresiuni a Rusiei împotriva Ucrainei.

Pe lângă ameninţarea cu impunerea de sancţiuni economice, SUA sunt pregătite şi să îşi sporească prezenţa militară în Europa de Est în cazul în care Rusia atacă Ucraina.

Un înalt oficial american a declarat vineri pentru Washington Post că Rusia se pregăteşte să lanseze o ofensivă la începutul anului 2022 la care ar urma să participe 175.000 de soldaţi.
Moscova a negat în repetate rânduri orice intenţie belicoasă şi a acuzat ţările occidentale că înmulţesc provocările.

Din 2014, Ucraina este în război cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, care sunt susţinuţi de Rusia. Conflictul, care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, a început după anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.elysee.fr

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.