Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Statele Unite doresc să studieze, împreună cu ţările aliate, aplicarea unor restricţii la exportul tehnologiilor de supraveghere pentru a preveni utilizarea acestora în scopul încălcării drepturilor omului, a declarat joi un înalt oficial al Casei Albe, informează vineri AFP.

Washingtonul intenţionează să lanseze o "Iniţiativă privind controlul exporturilor şi drepturile omului" la summitul virtual al democraţiilor organizat de preşedintele Joe Biden pe 9 şi 10 decembrie, potrivit sursei citate. Aceasta nu a oferit detalii despre statele care s-ar putea alătura iniţiativei, indicând doar că Statele Unite doresc "să adune un grup de guverne cu idei similare" într-un demers "informal, bazat pe voluntariat".

Înaltul oficial a indicat doar că vor participa mulţi semnatari ai Aranjamentului de la Wassenaar. Aranjamentul de la Wassenaar, la care participă 42 de state, este un angajament multilateral informal pentru controlul exporturilor de arme convenţionale şi a bunurilor şi tehnologiilor "cu dublă utilizare" care servesc la fabricarea acestora.

Potrivit sursei, se doreşte o "colaborare pentru a stabili dacă controlul exporturilor ar permite o mai bună monitorizare şi, acolo unde este cazul, o limitare a proliferării unor astfel de tehnologii, din cauza deturnării lor tot mai mari pentru a încălca drepturile omului, inclusiv în acţiuni transnaţionale de represiune".

Acest grup de lucru urmează "să elaboreze şi să adopte un cod de conduită (...) scris, fără caracter obligatoriu, privind modul de aplicare a criteriilor de protecţie a drepturilor omului" în cazul exporturilor.

Sursa a subliniat că SUA au pus deja în aplicare măsuri pentru a împiedica China să folosească tehnologiile americane în scopul reprimării uigurilor şi au luat decizii similare cu privire la regimul din Myanmar. Alte ţinte menţionate au fost companiile israeliene NSO şi Candiru.

Tehnologiile de supraveghere reunesc o mare varietate de instrumente din ce în ce mai sofisticate, a căror utilizare se răspândeşte în întreaga lume: camere de supraveghere, software biometric, recunoaştere facială, drone, sisteme de interceptare în masă a conversaţiilor telefonice sau a datelor de conectare. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

SUA: Congresul a depăşit un prim obstacol pentru a evita un shutdown

 

UE şi SUA şi-au exprimat îngrijorarea faţă de acţiunile unilaterale ale Chinei

 

Coronavirus: Biden cere depăşirea diviziunilor politice

 

Statele Unite şi Mexic reactivează programul în domeniul migraţiei iniţiat de administraţia Trump

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.