

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut miercuri "negocieri directe" cu Rusia pentru a "opri războiul" în estul ţării sale, pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Moscova, acuzată că pregăteşte o invazie, relatează AFP. Kremlinul i-a răspuns în aceeaşi zi preşedintelui ucrainean, spunând că nu trebuie să negocieze cu Rusia pentru a pune capăt conflictului armat din Donbas, ci cu separatiştii pro-ruşi, conform EFE.
''Trebuie să spunem adevărul, că nu putem opri războiul fără negocieri directe cu Rusia", a declarat Zelenski într-un discurs în Parlament. ''Nu mi-e teamă de o conversaţie directă cu'' preşedintele rus, Vladimir Putin.
Estul Ucrainei se află în război cu separatiştii pro-ruşi din 2014, iar Moscova este considerată în general drept sponsor militar şi financiar, în ciuda dezminţirilor sale. Conflictul, care a provocat moartea a peste 14.000 de persoane din 2014 până în prezent, potrivit ONU, a izbucnit la scurt timp după ce Moscova a anexat peninsula ucraineană Crimeea.
Zelenski a făcut apel la toate forţele politice din ţară să se unească pentru a readuce teritoriile sub controlul Kievului. ''Să luptăm pentru asta, pentru aceste teritorii, cu toate mijloacele noastre, toţi împreună", a spus el în faţa deputaţilor.
''Ştim că armata noastră este cea mai bună din lume şi că ne va proteja", a adăugat el, în timp ce Kievul şi Occidentul sunt îngrijoraţi de mişcările de trupe ruseşti la frontiera ucraineană, temându-se de o posibilă invazie.
Rusia a negat în mod repetat orice astfel de planuri, acuzând Ucraina şi aliaţii săi occidentali de "provocări" tot mai mari.
''Războiul din Donbas este un război intern ucrainean, ştim că Rusia este prezentată ca parte a acestui conflict. Nu este aşa'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, miercuri, în cadrul briefingului de presă telefonic zilnic.
''Singura modalitate de a opri războiul din Donbas este prin negocieri interucrainene. Acesta este un război civil care a fost provocat de binecunoscutele evenimente din 2014'', a declarat el.
Rusia a susţinut întotdeauna că nu are nicio legătură cu conflictul, deşi este parte la Protocolul de la Minsk şi la acordurile de pace de la Minsk din 2015 pentru a pune capăt războiului.
Cu toate acestea, Ucraina consideră Rusia un stat agresor care ocupă temporar peninsula Crimeea şi teritoriile separatiste Doneţk şi Lugansk din Donbas din 2014.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |