Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lidera social-democraţilor suedezi, Magdalena Andersson, care a demisionat miercuri din funcţia de prim-ministru la doar câteva ore după ce obţinuse votul parlamentului, va avea o a doua şansă de a forma un guvern, a anunţat joi preşedintele legislativului, Andreas Norlén, transmit AFP şi Reuters.

 


Foto: (c) Jessica Gow / EPA

 

Andersson a demisionat pentru că Verzii au decis să iasă din coaliţie după ce parlamentul a respins proiectul de buget al guvernului în favoarea celui alternativ înaintat de trei partide de dreapta din opoziţie.

Deşi aleasă prim-ministru, Andersson, o economistă în vârstă de 54 de ani, nu a avut timp să preia oficial funcţia de la premierul în exerciţiu, social-democratul Stefan Lofven.

'Regret profund evenimentele petrecute în parlament ieri (miercuri)', care 'par de neînţeles poporului suedez şi erodează încrederea în sistemul politic', a declarat preşedintele acestui for într-o conferinţă de presă.

După discuţii cu şefii partidelor, el a concluzionat că intenţiile lor rămân neschimbate în ce priveşte alegerea viitorului prim-ministru.

Norlen a anunţat că, în aceste condiţii, o nominalizează din nou pe Magdalena Andersson pentru postul de prim-ministru, iar votul va avea loc luni, 29 noiembrie.

Ea va încerca să formeze un guvern minoritar al social-democraţilor, partid care deţine 100 din cele 349 de locuri din legislativ.

Suedia are programate alegeri generale în septembrie 2022.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.