COD GALBEN: 05-05-2025 ora 10 Intre 5 mai, ora 12 – 5 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 05-05-2025 ora 15 Intre 15:55 si 17:00 se va semnala Grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului in Județul Bacău, Județul Vrancea; COD GALBEN: 05-05-2025 ora 15 Intre 15:40 si 16:40 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Gorj, Județul Vâlcea; COD GALBEN: 05-05-2025 ora 15 Intre 15:25 si 16:30 se va semnala Grindină de mici și posibil medii dimensiuni, averse torențiale din care se pot înregistra cantăți de15 -20 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului in Județul Constanta;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat joi ţările occidentale că ''agravează'' tensiunile în Ucraina şi în Marea Neagră, denunţând zboruri ale ''bombardierelor strategice'' în apropierea frontierelor ruse, relatează AFP şi Reuters.

"Partenerii noştri agravează situaţia livrând arme moderne Kievului şi efectuând exerciţii militare provocatoare în Marea Neagră şi în alte regiuni apropiate de frontiera noastră", a declarat el, cu prilejul unei reuniuni la Ministerul rus al Afacerilor Externe.

"În ceea ce priveşte Marea Neagră, asta depăşeşte cu adevărat anumite limite. Bombardiere strategice zboară la 20 km de frontierele noastre şi transportă, după cum se ştie, arme foarte periculoase", a adăugat preşedintele rus.

El a reproşat de altfel occidentalilor că nu iau suficient de în serios avertismentele Moscovei privind depăşirea unor "linii roşii".

"Preocupările şi avertismentele noastre privind extinderea NATO spre Est au fost complet ignorate", a mai afirmat Putin, care a mai reproşat NATO că a distrus toate mecanismele de dialog.

Aceste afirmaţii intervin într-un context de tensiuni în creştere între Moscova şi ţările occidentale.

NATO, Washingtonul, Parisul şi Berlinul au denunţat în ultimele zile o consolidare a prezenţei trupelor ruse la frontiera orientală a Ucrainei, unde un război cu separatiştii proruşi este în curs din 2014.

Rusia a efectuat în primăvara lui 2021 manevre militare de mare amploare în apropierea Ucrainei, provocând temeri privind o eventuală invazie.

Kievul, care a minimalizat la începutul acestei luni amploarea desfăşurării forţelor ruse la frontierele sale, a schimbat tonul joi, solicitând în special livrări de arme aliaţilor occidentali.

Cu acelaşi prilej, preşedintele rus a descris relaţiile cu SUA drept "nesatisfăcătoare", dar a precizat că Moscova este deschisă la dialog şi că summitul din iunie cu preşedintele Joe Biden a lăsat loc pentru o ameliorare.

"Da, în multe chestiuni bilaterale şi internaţionale interesele, evaluările şi poziţiile noastre sunt într-adevăr divergente, după cum bine ştie toată lumea, uneori radical", a spus Putin în discursul său pe teme de politică externă.

"Totuşi, vreau să spun încă o dată, suntem deschişi la contacte şi schimburi de opinii, dialog constructiv", a adăugat liderul de la Kremlin. AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.