

COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping vor avea luni o întrevedere prin videoconferinţă, aceasta fiind a treia discuţie a lor după învestirea lui Biden ca preşedinte al SUA şi se va desfăşura în contextul înmulţirii dezacordurilor dintre Washington şi Beijing, transmite AFP.
Anunţul privind summitul a fost făcut de Casa Albă, confirmând astfel informaţiile care circulă în presă de câteva zile.
Joe Biden şi Xi Jinping vor ''discuta despre mijloacele de a gestiona într-o manieră responsabilă competiţia'' între cele două puteri şi modalitatea de ''a lucra împreună când interesele noastre se întâlnesc'', iar preşedintele american va fi ''sincer şi clar cu privire la preocupările'' americane faţă de China, se mai arată în anunţul preşedinţiei SUA.
Joe Biden, care nu s-a ferit să critice absenţa liderului chinez de la recentele summituri G20 şi COP26, a mai avut cu acesta două discuţii telefonice de când a devenit preşedinte al SUA şi a mărturisit că doreşte şi o întâlnire faţă în faţă. Dar Xi Jinping nu a părăsit China de doi ani din motive legate de pandemia COVID-19.
În acest timp relaţiile dintre Beijing şi Washington sunt afectate de o serie de teme divergente, de la comerţ şi până la drepturile omului şi inclusiv ambiţiile regionale ale Chinei, care au determinat Washingtonul să-şi consolideze alianţele regionale în Asia.
Tensiunile au crescut şi mai mult în ultimele săptămâni după ce Biden a dat de înţeles că Statele Unite sunt pregătite să apere Taiwanul în cazul unui atac chinez, declaraţie nuanţată apoi de alţi responsabili americani.
În acest context de nervozitate, reuniunea de luni este destinată în special menţinerii deschise a ''canalelor de comunicare'' între cele două ţări, a indicat Casa Albă, care a ţinut să mai transmită că de la această întâlnire nu trebuie să se aştepte anunţuri concrete.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |