

Pandemia de COVID-19 a "reanimat" discursurile antisemite şi a generat "noi mituri şi teorii ale conspiraţiei care incriminează evreii" pentru actuala criză sanitară, se arată într-un raport european dat publicităţii marţi, informează AFP.
"Antisemitismul, în special pe internet, s-a accentuat în timpul pandemiei", scrie Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA), al cărei sediu este la Viena şi care se bazează pe statisticile oficiale şi pe elementele adunate de organizaţiile civile.
În Germania, reţeaua de asociaţii RIAS a dezvăluit astfel că, în primele luni ale pandemiei, 44% dintre incidentele antisemite înregistrate erau "asociate cu noul tip de coronavirus".
La fel, în Republica Cehă, Federaţia comunităţilor evreieşti a constatat "o creştere a circulaţiei manifestaţiilor de ură online", alimentate de sfera complotistă, care se opune vaccinurilor şi restricţiilor.
De o manieră mai generală, "lacunele la nivel de date continuă să mascheze realitatea", puţine dintre ţările membre ale UE contabilizând "cu eficacitate" incidentele antisemite, deplânge FRA.
În unele ţări din UE, precum Ungaria şi Portugalia, nu există niciun fel de cifre oficiale în acest sens.
Este imposibil să faci "comparaţii pertinente", potrivit raportului. De exemplu, Spania a contabilizat doar trei astfel de incidente anul trecut, comparativ cu 339 în Franţa, în timp ce în Germania au fost înregistrate 2.351 de asemenea incidente, "cel mai mare nivel din perioada 2010-2020".
În numeroase ţări, "majoritatea zdrobitoare a incidentelor nu sunt semnalate, nici poliţiei, nici unei alte instituţii", subliniază documentul.
"Antisemitismul este o problemă gravă, însă, fără date, nu ştim cât de gravă este ea", comentează directorul agenţiei, Michael O'Flaherty, citat într-un comunicat, şi care îndeamnă ţările europene să-şi "intensifice eforturile" în vederea unei mai bune colectări de date. "Vom fi astfel capabili să luptăm mai bine împotriva urii şi prejudecăţilor", insistă el.
Bruxellesul a prezentat în octombrie prima sa strategie de luptă împotriva antisemitismului, pentru a combate ura online, a întări protecţia sinagogilor şi a promova transmiterea istoriei Holocaustului. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |