Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful filialei din Turingia a serviciului de contrainformaţii al Germaniei a avertizat sâmbătă în legătură cu radicalizarea în creştere pe scena negaţioniştilor coronavirusului, transmite dpa.

Înaintea unor noi proteste ale mişcării Querdenken (gândire laterală) anunţate pentru sâmbătă la Leipzig, Stephan Kramer a declarat pentru grupul de presă Redaktionsnetzwerk Deutschland: ''Al patrulea val, discuţiile despre vaccinarea cu doză booster şi înăsprirea măsurilor antiepidemice, precum extinderea regulii privind dovada de vaccinare sau trecere prin boală, pot duce la un nou impuls pentru această scenă''.

Kramer, care conduce Oficiul pentru Protecţia Constituţiei din landul Turingia, agenţia responsabilă cu supravegherea ameninţărilor de securitate internă, a afirmat că, dincolo de demonstraţii, acest pericol poate fi constatat şi în comentariile de pe internet.

''Asistăm la bullying, insulte online, atacuri fizice şi comportament ultra-agresiv peste tot în ţară'', a arătat el.

Acum, aceasta este ordinea de zi în toată ţara, a spus responsabilul.

Al patrulea val al epidemiei, precum şi ''deficitele de comunicare şi contradicţiile din politică, spre exemplu în privinţa vaccinărilor cu doza booster'', determină ca această scenă să se simtă validată şi ''alimentată suplimentar''.

Mişcarea Querdenken, compusă din negaţionişti ai COVID-19, activişti de extremă dreapta şi militanţi antivaccinare, a organizat numeroase proteste ample în timpul pandemiei, dintre care unele au degenerat în violenţe.

Sâmbătă, o grupare intitulată ''Mişcarea Leipzig'' vrea să demonstreze în acest oraş - cel mai mare din Saxonia, land învecinat cu Turingia - împotriva măsurilor antiepidemice guvernamentale

Iniţial, organizatorii anunţaseră 3.000 de participanţi, dar, dată fiind creşterea numărului de infectări în Saxonia, a fost permis accesul a doar 1.000.

În paralel, sunt anunţate o serie de contra-demonstraţii, iar poliţia s-a pregătit pentru o operaţiune de amploare.

În urmă cu un an, peste 20.000 de persoane au participat pe străzile din Leipzig la o demonstraţie a Querdenken. AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Gabriela Badea) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.