

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) va trimite în Venezuela, în urma unei cereri a Consiliului Electoral al acestei ţări, "un grup de experţi electorali al Naţiunilor Unite pentru alegerile regionale şi municipale din noiembrie", a anunţat joi organizaţia, informează vineri AFP.
Această echipă, formată din trei experţi, va monitoriza în Venezuela "procesul electoral şi îi va furniza secretarului general (al ONU, Antonio Guterres) un raport intern independent asupra derulării generale a alegerilor", precizează un comunicat al Naţiunilor Unite.
"Un grup de experţi electorali este unul dintre diversele tipuri de asistenţă electorală pe care Naţiunile Unite le pot furniza statelor membre la cererea lor", aminteşte comunicatul.
"Contrar misiunilor de observare electorală ale ONU, care necesită un mandat specific din partea Consiliului de Securitate sau a Adunării Generale, grupurile de experţi electorali nu publică declaraţii publice de evaluare asupra conduitei globale a procesului electoral sau a rezultatelor lui", adaugă comunicatul.
Pe 21 noiembrie, venezuelenii urmează să aleagă atât noii guvernatori, cât şi noile consilii municipale.
Uniunea Europeană a anunţat la sfârşitul lui septembrie că a ajuns la un acord cu Caracas pentru monitorizarea acestor alegeri la care ar urma să participe opoziţia, după ce aceasta a boicotat alegerile prezidenţiale din 2018 şi cele legislative din 2020.
Scrutinul prezidenţial a fost câştigat de putere cu o victorie zdrobitoare.
Guvernul preşedintelui Nicolas Maduro este angajat din august într-un dialog cu opoziţia condusă de Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar de circa 50 de ţări, printre care SUA. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |