Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Reactorul nuclear din Arak, oprit conform Acordului de la Viena din 2015, va fi repus în funcţiune în termen de un an în scopuri de cercetare, a anunţat luni preşedintele Comisiei pentru energie din parlamentul iranian, citat de France Presse.

Acordul nuclear, încheiat în 2015, prevede reconfigurarea şi reconstrucţia acestui reactor pe bază de apă grea din Arak pentru a-l transforma într-un reactor de cercetare, incapabil să producă plutoniu de uz militar la producerea căruia poate servi apa grea.

Mostafa Nakhai, citat duminică de agenţia de presă Fars, a declarat că 'reactorul IR-20 din Arak va fi repornit într-un an'.

Şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică (OIEA), Mohammad Eslami, declarase la jumătatea lunii septembrie în timpul unei vizite la această facilitate că doreşte începerea 'cât mai repede posibil' a modificării reactorului cu apă grea din Arak (centru) în scopuri de cercetare, fără să indice o dată exactă.

OIEA a anunţat în aprilie că testarea la rece a reactorului IR-20 ar putea începe în primul semestru al anului (după calendarul iranian, care începe la 21 martie). Potrivit unui purtător de cuvânt al OIEA, Behrouz Kamalvandi, 'reactorul este pus în funcţiune în general la un an după testarea la rece'.

La începutul lunii decembrie 2020, legislativul iranian a aprobat un proiect de lege care prevedea începerea reconstrucţiei reactorului din Arak, reconstrucţie prevăzută în acordul nuclear (Joint Comprehensive Plan of Action, JCPOA).

Conform prevederilor JCPOA, semnat în 2015 la Viena de către Iran şi Grupul 5+1 (China, SUA, Franţa, Regatul Unit, Rusia şi Germania), Teheranul se angaja să reconstruiască reactorul pe bază de apă grea, situat la 60 km nord-vest de oraşul Arak, în provincia Markazi.

În plus, IR-20 urma să fie transformat într-un reactor de cercetare. Iranul trebuia să-şi limiteze îmbogăţirea uraniului la 3,67% în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, SUA şi UE.

Potrivit unui raport publicat de către Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) în 2016, miezul a fost îndepărtat din reactor în conformitate cu acordul de la Viena şi s-a turnat beton în el pentru a-l face inoperabil.

Dar în 2018, SUA s-au retras din acordul de la Viena şi şi-au reinstituit sancţiunile împotriva Iranului. Teheranul a declarat atunci că retragerea unilaterală a Washingtonului din acest acord va încetini reconfigurarea reactorului din Arak, efectuată de China.

Anunţul cu privire la reactorul din Arak intervine în timp ce negocierile între Teheran şi marile puteri destinate relansării acordului din 2015 se află în impas. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci,editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.