COD GALBEN: 09-12-2021 ora 10 Intre 10 decembrie, ora 08:00 – 10 decembrie, ora 22 se va semnala intensificări ale vântului COD GALBEN: 09-12-2021 ora 12 Intre 12:05 si 14:00 se va semnala local - ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Argeş, Județul Dâmboviţa; COD GALBEN: 09-12-2021 ora 12 Intre 12:00 si 14:00 se va semnala local ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza în funcţie de condiţiile locale formarea gheţuşului in Județul Gorj, Județul Olt, Județul Dolj, Județul Vâlcea, Județul Mehedinţi; COD GALBEN: 09-12-2021 Intre 09:10 si 15:00 se va semnala intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 55 - 75 km/h in Județul Caraş-Severin;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Turcia aşteaptă de la talibani un guvern "incluziv" înainte de a încheia cu ei un acord operaţional privind aeroportul din Kabul, a atras atenţia duminică preşedintele Recep Tayyip Erdogan, potrivit AFP.

Înainte de retragerea forţelor americane din Afganistan şi instalarea la putere a talibanilor la mijlocul lunii august, Turcia, stat membru al NATO, s-a oferit să se ocupe de securitatea aeroportului internaţional.

După căderea inopinată a regimului susţinut de Occident, Turcia a început discuţii cu noii conducători ai ţări pentru a contribui la administrarea aeroportului, indispensabil pentru ajutorul umanitar şi pentru relaţiile Afganistanului cu restul lumii. Însă negocierile nu au dus deocamdată la niciun rezultat.

"Guvernul din Afganistan nu este incluziv. Nu are toate componentele. Atât timp cât va continua asta, nu ne vom duce în Afganistan. Dar dacă guvernul se va dovedi mai deschis, atunci poate că Turcia va merge", a precizat Erdogan într-un interviu pentru postul american de televiziune CBS News, realizat cu ocazia Adunării Generale a ONU.

"Vrem ca femeile să fie integrate activ în toate aspectele vieţii din Afganistan. Putem să le susţinem", a adăugat el, conform traducerii interviului, furnizată de postul TV.

Preşedintele turc a reamintit că securitatea aeroportului din Kabul şi preluarea sa în grijă de către Turcia au fost discutate cu omologul său american Joe Biden în iunie la Bruxelles, în timpul unui summit al NATO.

Însă relaţiile dintre cei doi lideri s-au tensionat de atunci: Erdogan a recunoscut joi în faţa presei turce că "lucrurile au început prost" între ei.

Principalul motiv îl constituie achiziţionarea de către Turcia a unor rachete de apărare ruseşti S-400 şi îngheţarea, de către SUA, ca represalii, a contractului privind avioanele de vânătoare F-35.

Erdogan, care urmează să se deplaseze miercuri în Rusia, a precizat la CBS că intenţionează să continue a doua fază a contractului cu Rusia.

"Nimeni, în viitor, nu ar trebui să se poată amesteca în sistemele de apărare pe care vrem să le achiziţionăm - nicio ţară şi la niciun nivel", a atras el atenţia.AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Alexandru Cojocaru)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.