Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O nouă tabără pentru refugiaţi, care poate găzdui 3.000 de persoane, s-a deschis sâmbătă pe insula elenă Samos, relatează dpa.

Centrul se află la circa 5 km de fosta tabără temporară din apropierea satului Vathy şi este înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată.

Organizaţii de asistenţă a refugiaţilor au criticat noua tabără, care a fost finanţată şi din fonduri ale Uniunii Europene.

'Nu putem decât să-i ajutăm pe pacienţii noştri să supravieţuiască', a atras atenţia organizaţia Medici fără Frontiere.

Samos este prima insulă pe care se deschide un aşa-numit 'centru închis cu acces controlat'. Altele sunt plănuite pe Lesbos şi Chios.

'Guvernul se ocupă de problema migraţiei, aşa cum le-am promis cetăţenilor', le-a declarat sâmbătă jurnaliştilor ministrul de resort, Notis Mitarakis, cu ocazia deschiderii centrului.

'În urmă cu numai doi ani, pe Samos ajungeau 10.500 de migranţi, iar anul acesta până acum au fost doar 111', a adăugat el.

Grecia a transferat în ultimele luni pe continent mii de migranţi care este probabil să primească azil, printre care femei însărcinate, persoane vârstnice sau bolnave, copii.

În acelaşi timp, Grecia a întărit supravegherea frontierelor sale maritime.

Unele organizaţii umanitare au acuzat Atena că permite măsuri ilegale de respingere pentru a-i forţa pe migranţi să se întoarcă în Turcia.

În replică, guvernul elen afirmă că protejează frontierele naţionale, care sunt şi ale Uniunii Europene.

În noua tabără, migranţii vor găsi condiţii bune de trai şi securitate, a afirmat Mitarakis. El a subliniat încă o dată că Grecia nu mai este o poartă de intrare pentru imigraţia ilegală în Uniunea Europeană.

Conform presei locale, migranţii vor avea voie să părăsească tabăra între orele 08.00 şi 20.00 zilnic, cu excepţia celor cărora li s-au respins cererile de azil şi care vor fi returnaţi în Turcia în baza acordului semnat de UE cu Ankara.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.