Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile franceze au anulat o seară de gală programată vineri la Washington, a confirmat joi ambasada Franţei în capitala SUA, după anularea "contractului secolului" de furnizare a unor submarine către Australia, care a generat o criză transatlantică, informează AFP.

Recepţia ce urma să se desfăşoare la reşedinţa ambasadorului Franţei la Washington făcea parte din manifestările destinate aniversării unei bătălii navale decisive care a avut loc în timpul războiului de independenţă al SUA, încheiate cu o victorie a flotei franceze asupra celei britanice, pe 5 septembrie 1781.

Bătălia din Golful Chesapeake, cunoscută şi sub numele de Bătălia Capelor din Virginia, în care s-au confruntat flota amiralului britanic Thomas Graves şi cea a locotenentului general al armatelor navale François Joseph Paul de Grasse, a fost considerată crucială pentru victoria finală a armatele aliate ale lui George Washington, Rochambeau şi La Fayette.

Cu toate acestea, au fost menţinute în program alte evenimente prevăzute cu ocazia celebrării acestei victorii, petrecute în urmă cu 240 de ani, precum escala unei fregate franceze la Baltimore şi cea a unui submarin la Norfolk sau depunerea unei coroane de flori la un monument din Annapolis.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri seara un parteneriat strategic cu Marea Britanie şi Australia, AUKUS, ce prevede, printre altele, furnizarea de submarine nucleare Canberrei, ceea ce scoate din joc producătorii francezi în domeniu.

În urma încheierii alianţei AUKUS, Australia va cumpăra submarine americane cu propulsie nucleară, renunţând astfel la achiziţionarea a 12 submarine convenţionale produse de grupul francez Naval Group, contractate în 2016. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: fr.franceintheus.org

 

Citeşte şi:

 

Australia şi SUA au convenit să intensifice cooperarea aeriană în domeniul militar

 

China a cerut să adere la tratatul de liber schimb transpacific

 

Washingtonul afirmă că a discutat cu Parisul înaintea anunţării alianţei sale cu Marea Britanie şi Australia; Franţa dezminte

 

UE 'nu a fost informată' despre pactul AUKUS între Washington, Londra şi Canberra

 

China acuză Australia, SUA şi Regatul Unit că subminează pacea prin noul lor parteneriat strategic

 

VIDEO Biden pune bazele unei noi alianţe strategice cu Australia şi Regatul Unit

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.