Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Parlamentul European a aprobat miercuri un text care relaxează condiţiile de eliberare a cărţii albastre europene, permisul de muncă pentru lucrătorii cu înaltă calificare, care în prezent sunt atraşi mai mult spre SUA, Canada ori Australia, transmite AFP.

Eurodeputaţii au adoptat cu 556 de voturi pentru, 105 contra şi 31 de abţineri un compromis la care s-a ajuns după mai mulţi ani de negocieri între instituţii în ce priveşte reforma directivei adoptate în 2009 ce stabilea acest sistem inspirat de cartea verde ('green card') americană.

Solicitanţii vor trebui să prezinte un contract de muncă sau o ofertă fermă de muncă pentru cel puţin 6 luni, faţă de cerinţa actuală de 12 luni.

De asemenea, a fost redus pragul salarial pentru solicitanţi până la cel puţin 100% din salariul brut mediu anual în statul membru respectiv, faţă de cel puţin 150% în prezent.

În plus, posesorul unei cărţi albastre se va putea deplasa mai lesne dintr-un stat membru în altul, după o perioadă de 12 luni în primul stat membru. Situaţia membrilor de familie care îl însoţesc va fi ameliorată graţie unor proceduri accelerate de reîntregire familială şi de acces pe piaţa muncii.

'Prin acest acord, oamenilor le va fi mai uşor să obţină o carte albastră', a subliniat comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, în cursul dezbaterii de marţi.

'La ora actuală, migranţii cu înaltă calificare preferă America de Nord, Australia şi Noua Zeelandă Europei. Prin acest acord, putem recupera întârzierea în această cursă', a apreciat comisarul european.

Ea a subliniat că acordul li se adresează şi refugiaţilor, citându-i printre ei pe 'judecătorii, avocaţii, jurnaliştii, interpreţii' care fug din Afganistan.

Ylva Johansson a precizat totuşi că Europa nu are nevoie doar de ingineri sau programatori, ci şi de asistente medicale, bucătari, instalatori, şofer de camion sau electricieni.

Cartea albastră europeană este un permis de muncă şi de şedere, ce deschide calea către rezidenţă permanentă în UE. Danemarca şi Irlanda nu participă la acest sistem, iar celelalte 25 de state membre pot avea şi dispozitive naţionale paralele.

În 2019, ultimul an pentru care sunt disponibile date complete, au fost eliberate 36.800 de cărţi albastre europene, comparativ cu 17.100 în 2015.

Germania este principalul emitent (78,4% din totalul din UE), mult în faţa Poloniei (5,7%) şi a Franţei (5,5%).

Cei mai mulţi beneficiari de cărţi albastre europeni au fost cetăţeni indieni (9.400 în 2019), urmaţi de ruşi (2.600).AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.