

Uniunea Europeană (UE) a condamnat "dispreţul flagrant" al Republicii Belarus pentru drepturile omului, după condamnarea, luni, a opozantei Mariei Kolesnikova, una din figurile importante ale mişcării de contestare din vara lui 2020 împotriva regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, informează AFP.
Într-un comunicat, UE şi-a reiterat de asemenea apelul la eliberarea "imediată şi necondiţionată a tuturor deţinuţilor politici" din această fostă republică sovietică, pe care îi evaluează la peste 650 de persoane.
La rândul său, şeful diplomaţiei britanice Dominic Raab a somat luni puterea belarusă să "pună capăt represiunii". "Condamnarea Mariei Kolesnikova şi a lui Maxim Znak arată că autorităţile belaruse îşi continuă asaltul împotriva apărătorilor democraţiei şi libertăţii. Regimul lui Lukaşenko trebuie să pună capăt acestei represiuni şi să-i elibereze pe toţi deţinuţii politici", a scris Raab pe Twitter.
Justiţia din Belarus a condamnat-o luni la 11 ani de închisoare pe opozanta Maria Kolesnikova. Sentinţa este cea mai recentă măsură din campania de reprimare a opoziţiei dusă de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.
Condamnarea sa şi a unui alt acuzat, Maxim Znak, acesta din urmă la zece ani de detenţie, au fost anunţate de serviciul de presă al lui Viktor Babarîko, un alt opozant închis pentru care au lucrat cei doi.
Ei au fost judecaţi pentru "complot în vederea preluării puterii" şi pentru "îndemnuri la acţiuni care aduc atingere securităţii naţionale".
Procesul celor doi opozanţi, închişi deja de 11 luni, a debutat la începutul lui august şi s-a desfăşurat cu uşile închise.
Opozanta a fost arestată în septembrie după ce a pus rezistenţă în mod spectaculos unei tentative a autorităţilor de a o expulza din ţară. Potrivit apropiaţilor săi, serviciile speciale belaruse (KGB) au răpit-o, apoi i-au pus un sac în cap pentru a o conduce la frontiera cu Ucraina. Refuzând să părăsească Belarusul, ea s-a aruncat de la o fereastră şi şi-a rupt paşaportul, ceea ce a dus la încarcerarea sa.
"Curajul Mariei (Kolesnikova) care a decis să rămână în Belarus, în pofida unei ameninţări cu o pedeapsă grea la închisoare, nu va fi uitat", a subliniat luni, într-un comunicat, ONG-ul Amnesty International.
Maria Kolesnikova a fost una dintre cele trei femei propulsate la conducerea mişcării de contestare, alături de Svetlana Tihanovskaia, candidată la alegerile prezidenţiale în locul soţului său închis, şi Veronika Ţepkalo. Acestea din urmă au părăsit ţara, sub presiunea autorităţilor.
Mişcarea de contestare din Belarus, care a adunat zeci de mii de manifestanţi în stradă, a apărut în august 2020 pentru a protesta împotriva realegerii considerate frauduloase a lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la conducerea ţării din 1994.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.