Uniunea Europeană va discuta cu talibanii, în cazul în care condiţiile o permit, dar acest lucru nu înseamnă că blocul comunitar recunoaşte un nou guvern afgan, a afirmat vineri şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, citat de AFP şi Reuters.
''Am decis să lucrăm într-o manieră coordonată, să ne coordonăm contactele cu talibanii, inclusiv printr-o prezenţă la Kabul în cazul în care condiţiile de securitate permit acest lucru'', a declarat Borrell într-o conferinţă de presă după reuniunea informală a miniştrilor de externe europeni, desfăşurată în Slovenia.
Această prezenţă la Kabul are drept obiectiv să permită continuarea evacuărilor persoanelor care doresc să părăsească Afganistanul.
''Pentru a sprijini populaţia afgană, va trebui să discutăm cu noul guvern din Afganistan, ceea ce nu înseamnă recunoaşterea. Este o interacţiune operaţională'', a declarat şeful diplomaţiei UE.
El a adăugat că această discuţie se va extinde în funcţie de atitudinea guvernului afgan, cum ar fi respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a presei şi condiţia ca Afganistanul să nu servească drept ''bază pentru exportul de terorism către alte ţări''.
Afganistanul va trebui să formeze un guvern de tranziţie reprezentativ şi incluziv, să permită părăsirea ţării de cetăţenii străini şi afgani expuşi riscurilor şi să nu obstrucţioneze accesul la ajutoarele umanitare. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |