Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un număr de 20 de persoane care erau deja cunoscute serviciilor de informaţii germane se află printre afganii evacuaţi de la Kabul de armata germană, transmite dpa.

În prezent, există 20 de cazuri de persoane 'care sunt relevante pentru securitate şi care se află acum în Germania pentru că nu au putut fi verificate corespunzător la Kabul', a afirmat ministrul de interne, Horst Seehofer, într-o întâlnire desfăşurată vineri la Clubul Presei din Munchen.

Potrivit ministrului, printre cei în cauză se află violatori condamnaţi. Unele cazuri implică falsificare de documente, iar în alte patru este vorba despre afgani care fuseseră anterior deportaţi din Germania.

În câteva cazuri sunt implicate persoane care erau cunoscute serviciilor de contrainformaţii.

'Doi infractori căutaţi au fost conduşi în centre corecţionale pe baza mandatelor de arestare deschise', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Steve Alter. Alţi doi afgani se aflau 'încă în custodia autorităţilor'.

Conform datelor publicate miercuri de minister, un total de 4.587 de persoane au fost evacuate în Germania prin intermediul podului aerian. Dintre aceştia, 3.849 sunt afgani şi 403 germani.

'Unii dintre ei şi-au falsificat complet documentele, de la A la Z', a spus Seehofer, explicând că situaţii de urgenţă precum cea de la Kabul sunt întotdeauna exploatate de infractori.

'Pe de o parte, mi se cere să ''deschid porţile, să-i las să intre''', a afirmat el, remarcând că, atunci când pe urmă în ţară intră indezirabili, el este cel blamat. Acum, sarcina sa ca ministru este să stabilească exact cine sunt cei care au fost aduşi în Germania în cadrul operaţiunii de evacuare, a mai precizat Seehofer.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.