COD PORTOCALIU: 30-11-2021 ora 10 Intre 30 noiembrie, ora 23 – 01 decembrie, ora 11 se va semnala intensificări ale vântului și ninsori

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cei 20 de ani de război şi de prezenţă americană în Afganistan au constituit o ''tragedie'' pentru această ţară, a apreciat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, după încheierea retragerii trupelor americane de pe teritoriul afgan, informează France Presse.

''Timp de 20 de ani soldaţii americani au fost prezenţi pe acest teritoriu, 20 de ani de încercări de a 'civiliza' oamenii care trăiesc acolo, de a le implanta normele lor şi standardele lor de viaţă'', a comentat Putin într-o întâlnire cu tineri ruşi, retransmisă de posturile TV.

''Rezultatul este o tragedie, pierderi pentru cei care au făcut acest lucru, Statele Unite, şi mai mult pentru oamenii care trăiesc pe teritoriul Afganistanului'', a adăugat liderul de la Kremlin, aflat într-o deplasare în Extremul Orient rus.

În ceea ce priveşte viitorul Afganistanului după retragerea americanilor şi a aliaţilor lor, Vladimir Putin a opinat că este ''imposibil de impus ceva ce este din afară''.

Autorităţile ruse au adoptat o atitudine mai degrabă conciliantă faţă de talibani, recunoscând victoria acestora, dar în acelaşi timp lansând un apel la ''dialog naţional'' pentru formarea unui guvern reprezentativ.

Moscova îi consideră totuşi pe talibani o grupare ''teroristă'', chiar dacă discută cu ei de mai mulţi ani.

Rusia este îngrijorată mai ales de securitatea fostelor republici sovietice din Asia Centrală vecine cu Afganistanul şi doreşte să se evite un aflux regional de refugiaţi şi o intensificare a traficului de opiu şi heroină. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.