Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul din Polonia i-a cerut preşedintelui să declare stare de urgenţă în unele părţi din două regiuni de la graniţa cu Belarus, a anunţat marţi premierul Mateusz Morawiecki, în contextul înmulţirii semnificative a trecerilor ilegale de frontieră, potrivit Reuters.

Starea de urgenţă va avea o durată de 30 de zile, a spus prim-ministrul. Ea va oferi autorităţilor puteri mai mari de a monitoriza şi controla deplasările populaţiei.

Potrivit unor surse guvernamentale citate de Reuters, este vorba de regiunile Podlaskie şi Lubelskie.

Polonia a început săptămâna trecută să construiască un gard de sârmă ghimpată de-a lungul frontierei în încercarea de limita afluxul de migranţi din ţări precum Irak şi Afganistan care traversează Belarusul. În august, sute de migranţi au trecut ilegal frontiera dinspre Belarus.

Uniunea Europeană l-a acuzat pe preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, de faptul că duce un "război hibrid" prin folosirea migranţilor pentru a pune presiune asupra blocului comunitar.

Polonia consideră de asemenea că decizia Belarusului este o răzbunare pentru hotărârea Varşoviei de a-i oferi refugiu Kristinei Ţimanuskaia, o atletă belarusă care a refuzat să se mai întoarcă acasă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Autorităţile poloneze au fost criticate de organizaţii de apărare a drepturilor omului pentru că nu acceptă migranţi şi pentru că nu le oferă îngrijire medicală corespunzătoare celor aflaţi la graniţă.Varşovia susţine că ei sunt în responsabilitatea autorităţilor belaruse. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.