Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Miniştrii de interne din Austria, Republica Cehă şi Danemarca au estimat marţi că afganii care fug din ţara lor după ce talibanii au preluat puterea trebuie să rămână în ţările vecine Afganistanului, nu să vină în Europa, transmite agenţia EFE.

Ei au cerut de asemenea ca UE să sprijine respectiva regiune ''mai bine ca în 2015'', când în blocul comunitar au sosit peste un milion de migranţi, mai ales din cauza războiului din Siria.

Cei trei miniştri au apărut împreună la sosirea la reuniunea extraordinară a miniştrilor europeni de interne, desfăşurată la Bruxelles şi dedicată implicaţiilor crizei afgane asupra problemei migraţiei.

''Oamenii n-ar trebui să vină în Europa, ci să rămână în regiune. Sarcina noastră este să stabilizăm regiunea şi să ne asigurăm că organizaţiile internaţionale care lucrează acolo sunt corect finanţate'', a declarat ministrul de interne danez Mattias Tesfaye, care a insistat ''să nu fie criticate ţările care susţin frontierele europene''.

Şi omologul său ceh, Jan Hamacek, a insistat asupra sprijinirii ţărilor vecine Afganistanului şi ''să nu se transmită niciun mesaj fals care ar putea crea speranţe ce nu se pot realiza''.

La rândul său, ministrul austriac Karl Nehammer a subliniat că ''important este să fie transmis mesajul corect'', pe care l-a rezumat astfel: ''rămâneţi acolo şi vom sprijini regiunea ca să ajute oamenii acolo!''.

Conform unor surse citate de agenţia EFE, poziţiile divergente ale statelor UE referitoare la răspunsul în faţa unui posibil val de refugiaţi afgani fac ca această reuniune a miniştrilor de interne europeni să fie tensionată, Luxemburgul, de exemplu, susţinând ideea unor cote de refugiaţi pentru statele membre.

Tot marţi, ministrul german de interne, Horst Seehofer, s-a pronunţat împotriva indicării unui număr precis de refugiaţi care să fie preluaţi din Afganistan, de teama creării unui 'factor de atracţie'.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.