Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Un fost ministru afgan al comunicaţiilor a venit anul trecut în Germania în speranţa unei vieţi mai bune, iar acum el lucrează ca livrator de mâncare în oraşul Leipzig, relatează vineri Reuters.

Fostul ministru, Sayed Sadaat, spune că acasă unii l-au criticat pentru că a ales un astfel de loc de muncă după ce a fost membru al guvernului de la Kabul timp de doi ani, până în 2018.

Însă el nu are regrete. ''Nu am de ce să mă simt vinovat'', spune Sadaat, stând lângă bicicletă îmbrăcat în uniforma sa portocalie.

''Sper că şi alţi politicieni vor urma aceeaşi cale, să lucreze cu publicul, în loc să stea mereu ascunşi'', spune fostul ministru.

Specializat în IT şi telecomunicaţii, el a încercat să-şi găsească în Germania un loc de muncă în aceste domenii, dar nu a reuşit, întrucât nu ştie limba germană. Aşa că a început să o înveţe, având în fiecare zi un program de patru ore cursuri de germană şi apoi lucrează seara şase ore curier pe bicicletă.

Povestea sa a căpătat cu atât mai mult interes în condiţiile evoluţiilor din ţara sa ajunsă din nou sub controlul talibanilor. Familia şi prieteni ai lui vor de asemenea să plece şi speră să se poată urca într-unul din zborurile de evacuare sau să părăsească Afganistanul pe alte căi. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.