Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Talibanii au anunţat marţi că nu vor permite continuarea evacuărilor din Afganistan după data de 31 august, cerând Statelor Unite să nu încurajeze poporul afgan să-şi părăsească ţara şi să evacueze din Afganistan numai străinii, nu şi cetăţenii afgani cei mai calificaţi, consemnează Reuters, AFP şi EFE.

Mesajul a fost transmis de un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, care le-a cerut şi miilor de afgani adunaţi pe aeroportul din Kabul, în încercarea de a părăsi ţara, să se întoarcă acasă, anunţând că de acum înainte numai cetăţenilor străini li se va permite să vină la aeroport, pentru a pune capăt haosului de acolo.

''Le garantăm securitatea'' celor care revin la casele lor şi ''nu este permis niciunui afgan să meargă la aeroport'', a spus purtătorul de cuvânt la o conferinţă de presă, susţinând că nu există vreo listă cu persoane împotriva cărora talibanii ar intenţiona să recurgă la represalii. ''Am uitat totul în trecut'', a dat asigurări acesta.

Occidentalii nu trebuie să evacueze din Afganistan decât străinii, nu şi afganii cei mai calificaţi, a subliniat acelaşi reprezentant al talibanilor. ''Experţi afgani'', cum ar fi inginerii, sunt extraşi din ţară de americani şi aliaţii lor şi ''le cerem să înceteze asta'', a indicat el, confirmând refuzul talibanilor de a accepta continuarea evacuărilor după data de 31 august anunţată de Washington pentru încheierea retragerii militare americane din Afganistan.

Căderea capitalei Kabul în mâinile talibanilor pe 15 august a precipitat mii de oameni la aeroportul Hamid Karzai, singura poartă de ieşire din Afganistan, de unde au fost evacuate peste 60.000 de persoane.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor a mai declarat că aceştia nu doresc ca ambasadele străine la Kabul să-şi înceteze activitatea şi a promis că acestora le va fi asigurată securitatea.

Cât despre activitatea femeilor afgane angajate în administraţie, el a spus că ele vor putea lucra din nou de îndată ce securitatea le va fi asigurată.

În ceea ce priveşte situaţia din valea Panshir, unde a fost lansată o rezistenţă armată împotriva noului regim islamist instalat la Kabul, Zabihullah Mujahid a spus că talibanii încearcă soluţionarea situaţiei prin dialog. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.