COD GALBEN: 04-06-2025 ora 10 Intre 5 iunie, ora 12 – 5 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Ultimul lider al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a declarat miercuri că ''singura cale corectă de dezvoltare a Rusiei este cea democratică'', într-o declaraţie publică făcută în ajunul marcării a 30 de ani de la tentativa de puci menită să-l înlăture de la putere, transmite EFE.
''Consider că învăţămintele acelor zile sunt valabile şi astăzi. Apărarea principiilor democratice şi ale statului de drept, excluderea oricărei posibilităţi de uzurpare a puterii, de aventuri, trebuie să fie întotdeauna o preocupare a societăţii şi a statului'', a subliniat Gorbaciov.
Fostul preşedinte şi-a reiterat convingerea că doar pe cale democratică ţara ''se poate dezvolta şi poate soluţiona orice problemă''.
În opinia sa, deşi lovitura de stat din 19 august 1991 a eşuat, ea ''a complicat şi slăbit poziţia preşedintelui URSS, a creat condiţiile în care era incredibil de dificil să se continue eforturile de menţinere a Uniunii (Sovietice)''.
''Republicile (sovietice) au adoptat declaraţii de independenţă, dar chiar şi aşa exista posibilitatea menţinerii Uniunii pe noi baze'', consideră părintele perestroikăi, aşa cum a fost denumit procesul de reforme care a început odată cu sosirea sa la putere, în 1985.
În plus, la 8 decembrie 1991, s-a produs un al doilea contratimp: Acordurile de la Belaveja prin care s-a declarat dizolvarea Uniunii Sovietice, semnate la dacea de stat de lângă Viskuli din pădurea Bialowieza (în zona frontierei polono-belaruse), de către liderii Belarusului, Rusiei şi Ucrainei.
''Organizatorii loviturii de stat au încercat să se justifice afirmând că erau mânaţi de grija de a păstra intactă ţara, însă consecinţele faptelor lor s-au dovedit catastrofale'', a apreciat Gorbaciov.
Potrivit ultimului lider sovietic, puciştii au dat greş datorită atitudinii ferme atât a lui, în calitate de preşedinte al URSS, cât şi a preşedintelui Rusiei, Boris Elţîn, precum şi a ''curajului a mii de moscoviţi şi a numeroase personalităţi''.
''Oamenii nu voiau să revină la vechiul regim. Instituţiile democratice create ca rezultat al perestroikăi au rezistat în general acestei încercări'', a concluzionat Gorbaciov. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |