Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul britanic a anunţat marţi lansarea unui program pentru primirea ''pe termen lung'' a 20.000 de refugiaţi afgani, între care 5.000 în primul an, măsură anunţată în ajunul unei sesiuni extraordinare a parlamentului dedicată crizei legate de revenirea talibanilor la putere în Afganistan, relatează AFP.

''Avem o datorie faţă de toţi cei care au lucrat cu noi pentru a face din Afganistan un loc mai bun în ultimii 20 de ani. Mulţi dintre ei, în special femeile, au acum nevoie urgent de ajutorul nostru'', a declarat premierul Boris Johnson, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne. El a spus că este ''mândru că Regatul Unit a reuşit să pună în aplicare această măsură pentru a-i ajuta pe ei şi familiile lor să trăiască în siguranţă în Regatul Unit''.

Şeful guvernului va prezenta acest nou program miercuri dimineaţă deputaţilor care şi-au întrerupt vacanţa de vară pentru a dezbate subiectul în Camera Comunelor. Ca urmare a deteriorării rapide a situaţiei, au fost apărut critici, inclusiv în rândurile conservatorilor lui Boris Johnson, privind gestionarea crizei în Afganistan.

Noul program anunţat îşi propune să primească în primul an 5.000 de cetăţeni afgani ''ameninţaţi de criza actuală'', în special femei, fete şi minorităţi religioase, indică Ministerul de Interne.

Guvernul britanic nu a specificat intervalul de timp în care vor fi primiţi 20.000 de afgani, menţionând pur şi simplu ''pe termen lung'', dar acest nou program este inspirat de unul pentru refugiaţii sirieni care a permis stabilirea a 20.000 dintre aceştia în şapte ani, din 2014 până în 2021, notează AFP. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

 

 

 

 

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.