Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, s-a întâlnit miercuri în Kuweit cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, căruia i-a făcut cunoscut "sprijinul" în eforturile sale pentru aprofundarea anchetei în China asupra originii pandemiei, notează AFP.

"Statele Unite sprijină proiectul OMS de a efectua studii suplimentare cu privire la originile COVID-19, inclusiv în Republica Populară Chineză, pentru a înţelege mai bine pandemia şi a le preveni pe următoarele", a scris pe Twitter secretarul de stat american la finalul acestei întâlniri care a avut loc miercuri seară la sosirea sa în ţara de la Golful Persic şi care nu era anunţată în agenda sa.

El a mai "subliniat necesitatea ca următoarea fază" a acestei anchete să fie desfăşurată "de experţi", în mod "transparent" şi "în timp util", dar şi "bazată pe dovezi" şi "fără ingerinţe", a raportat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, într-un comunicat.

Antony Blinken "a insistat asupra importanţei ca întreaga comunitate internaţională să ajungă la un acord asupra acestei chestiuni cruciale".

Cei doi au discutat şi despre "colaborarea lor pentru a continua să reformeze şi să consolideze OMS", din care fostul preşedinte american Donald Trump s-a retras, denunţând o agenţie ONU supusă Beijingului, şi la care succesorul său Joe Biden a revenit.

La peste un an şi jumătate de la începutul pandemiei, oamenii de ştiinţă întâmpină dificultăţi în a retrasa originea acesteia, iar subiectul a devenit un nou punct conflictual în relaţiile deja tensionate dintre Washington şi Beijing.

Teoria potrivit căreia COVID-19 ar fi putut scăpa dintr-un laborator din Wuhan, oraşul chinez în care coronavirusul a fost detectat pentru prima dată la sfârşitul lui 2019, a revenit în forţă în ultimele luni după ce mult timp a fost respinsă de majoritatea experţilor.

Dar prima fază a anchetei OMS, criticată de numeroase ţări, printre care Statele Unite, nu a reuşit să facă lumina asupra acestei probleme controversate.

China a criticat vehement solicitarea OMS de a efectua un audit al laboratoarelor din regiunile în care au fost identificate primele cazuri de coronavirus.

Casa Albă a denunţat săptămâna trecută această opoziţie a Beijingului, considerând-o "iresponsabilă" şi "periculoasă". AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto: Secretary Antony Blinken/Twitter

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.