COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic
Şaptezeci la sută dintre adulţii din Uniunea Europeană au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat marţi Comisia Europeană, potrivit dpa.
"Uniunea Europeană s-a ţinut de cuvânt şi a făcut ceea ce trebuia. Ne-am propus să protejăm 70% dintre adulţii din UE cu cel puţin o doză de vaccin în luna iulie. Astăzi ne-am atins obiectivul. Iar 57% dintre adulţi sunt deja pe deplin protejaţi cu două doze de vaccin. Aceste cifre plasează Europa printre liderii mondiali. Procesul de recuperare a decalajelor a fost foarte reuşit, dar trebuie să continuăm eforturile", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Cu toate acestea, ratele de vaccinare diferă considerabil între statele membre.
În România, spre exemplu, doar puţin peste 30% din populaţia adultă a primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit datelor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, citate de dpa. În schimb, Danemarca a vaccinat complet 60% din populaţie, iar aproape 84% dintre locuitori au primit cel puţin o primă doză.
Deşi ratele de vaccinare s-au îmbunătăţit la nivelul UE, şefa Comisiei a îndemnat statele şi pe cetăţenii lor să nu lase garda jos împotriva coronavirusului.
'Varianta Delta este foarte periculoasă', a atenţionat Ursula von der Leyen, chemându-i să se vaccineze pe toţi cei care au această posibilitate. "(...) fac apel către toţi cei care au posibilitatea să se vaccineze. Pentru propria sănătate şi pentru a-i proteja pe ceilalţi. UE va continua să furnizeze cantităţi suficiente de vaccinuri'', a transmis şefa Comisiei Europene.
În ultimele săptămâni, propagarea variantei Delta, mai contagioasă decât anterioarele, a dus la o creştere a numărului de infectări în ţări din întreaga lume. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |