COD GALBEN: 03-08-2021 ora 10 Intre 3, 4, 5 august se va semnala disconfort termic ridicat

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul german, Angela Merkel, şi-au exprimat satisfacţia în legătură cu progresul gazoductului Nord Stream 2 dintre ţările lor, a anunţat miercuri Kremlinul, după anunţul unui acord între Berlin şi Washington cu privire la acest subiect, notează AFP.

Cei doi "lideri sunt satisfăcuţi să vadă că construcţia Nord Stream 2 este pe punctul de a fi încheiată", a declarat Kremlinul după o conversaţie telefonică între Vladimir Putin şi Angela Merkel.

Preşedintele rus a salutat, potrivit Kremlinului, "angajamentul" Berlinului de a duce la îndeplinire acest proiect. El a insistat asupra aspectului "pur comercial" al gazoductului, prezentat ca o garanţie pentru aprovizionarea cu energie a Germaniei şi, în general, a Uniunii Europene (UE).

Statele Unite au anunţat miercuri un acord cu guvernul german pentru a pune capăt disputelor legate de acest gazoduct, în centrul unei lupte geopolitice şi economice, opunându-se nu numai Washingtonul şi Berlinul, principalul promotor al proiectului, dar şi europenii între ei, dar şi Rusia şi Ucraina.

Statele Unite şi unele ţări europene considerau că acest proiect va spori dependenţa Europei de Rusia în domeniul energetic. Dar Washingtonul şi-a schimbat părerea într-o răsturnare de situaţie neaşteptată.

Preşedintele american, Joe Biden, a renunţat să blocheze proiectul, apreciind că este prea târziu şi că este mai bine să mizeze pe cooperarea cu Germania, Washingtonul dorind să-şi asigure cooperarea acesteia în alte dosare, în special legat de China.

Acordul deschide calea unor sancţiuni împotriva Rusiei în cazul unor derapaje. De asemenea, el promite ca Washingtonul şi Berlinul se vor angaja să permită prelungirea măsurilor care garantează trecerea prin Ucraina a gazelor ruseşti.

Gazoductul Nord Stream 2 ocoleşte infrastructura ucraineană, ceea ce ar putea priva ţara de un miliard de dolari în venituri anuale, sporind temerile Kievului că va fi mai vulnerabil în faţa unor eventuale atacuri ruseşti.

"Preşedintele rus şi cancelarul german au evocat posibilitatea de a prelungi după 2024 acordul dintre Gazprom", gigant energetic rus, "şi ucraineanul Naftogaz privind tranzitul gazelor pe teritoriul ucrainean", a anunţat Kremlinul fără alte detalii. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

 

Citiţi şi:

 

Gazoductul Nord Stream 2 ameninţă Ucraina şi întreaga Europă Centrală, susţin Kievul şi Varşovia

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.