

Israelienii care suferă de disfuncţii ale sistemului imunitar vor fi eligibili de acum înainte pentru a primi o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat duminică ministrul sănătăţii, Nitzan Horowitz, transmite dpa.
Într-o intervenţie la postul de radio Kan, Horowitz a spus că stocurile de vaccin Moderna sunt disponibile pentru persoanele care au primit deja două doze.
Israelul a vaccinat aproape exclusiv cu BioNTech/Pfizer în campania de până acum, dar aceste stocuri se vor epuiza până la sfârşitul lunii iulie.
Prim-ministrul Naftali Bennett a informat duminică, în şedinţa de cabinet, că a convenit cu directorul executiv al companiei Pfizer, Albert Bourla, ca următorul transport de vaccinuri să fie devansat, urmând să sosească pe 1 august.
Numărul cazurilor noi de infectare cu coronavirus a crescut din nou în ultimul timp în Israel. Majoritatea acestor cazuri sunt cauzate de varianta Delta.
Până în prezent, din totalul de 9,3 milioane de locuitori, Israelul a vaccinat aproape 5,7 milioane cu prima doză (61%) şi 5,2 milioane cu ambele doze (56%). AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |