COD GALBEN: 08-05-2025 ora 10 Intre 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată
Poliţia haitiană a anunţat duminică seară că a arestat un cetăţean haitian care a urmărit obiective politice prin recrutarea comandoului care l-a asasinat pe preşedintele Jovenel Moise săptămâna trecută, informează AFP.
"Este vorba despre un individ care a intrat în Haiti la bordul unui avion privat, cu obiective politice", a informat Leon Charles, directorul poliţiei naţionale din Haiti.
La sosirea în Haiti, în luna iunie, Charles Emmanuel Sanon, în vârstă de 63 de ani şi având naţionalitate haitiană, era însoţit de mai mulţi cetăţeni columbieni, responsabili de asigurarea securităţii sale, conform detaliilor furnizate în cadrul unui briefing de presă organizat în prezenţa mai multor miniştri.
"Ulterior misiunea s-a schimbat", a explicat Leon Charles."Misiunea era arestarea preşedintelui Republicii şi operaţiunea a fost organizată de aici: alte 22 de persoane au intrat apoi în Haiti", a adăugat el.
Interogatoriile la care au fost supuşi cei 18 cetăţeni columbieni arestaţi începând de miercuri au permis poliţiei haitiene să afle că Charles Emmanuel Sanon i-a recrutat pe cei 26 de membri ai comandoului prin serviciile unei companii de securitate venezuelene numită CTU, cu sediul în Florida.
"Când noi, poliţia, am blocat înaintarea acestor bandiţi după ce au comis crima, prima persoană care a fost sunată de atacatori a fost Charles Emmanuel Sanon. La rândul său, acesta a luat legătura cu alte două persoane pe care le considerăm autorii morali ai asasinării preşedintelui Jovenel Moise", a indicat Leon Charles, fără a da detalii despre identitatea acestor doi suspecţi.
Membrii FBI, ai Departamentului de Stat, ai Departamentului de Justiţie şi ai Departamentului pentru Securitate Internă din SUA au ajuns duminică în Haiti, unde s-au întâlnit cu directorul general al poliţiei naţionale.
Acest asasinat a înrăutăţit criza instituţională din Haiti. În prezent, situaţia incertă determină trei politicieni să pretindă legitimitatea asigurării intermiatului conducerii statului.
Delegaţia americană s-a întâlnit separat cu principalii actori ai scenei politice haitiene, inclusiv cu prim-ministrul Claude Joseph.
"M-am întâlnit cu delegaţia americană şi am apreciat împreună rezoluţia Senatului care m-a ales ca preşedinte provizoriu al Republicii", a scris duminică seara pe Twitter Joseph Lambert, preşedintele Senatului.
La patru zile după asasinarea şefului statului, în Haiti persistă un calm precar.
Niciun poliţist haitian nu a fost rănit în timpul operaţiunilor de arestare a presupuşilor mercenari columbieni, dintre care trei au fost ucişi. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.