Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

 Guvernul spaniol de stânga a validat marţi un proiect de lege care le va permite persoanelor transgender să-şi schimbe genul de la vârsta de 16 ani, în unele condiţii chiar de la 14 ani, printr-o simplă declaraţie depusă la administraţie, fără a mai avea nevoie de o terapie hormonală sau de un diagnostic medical, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Legislaţia spaniolă acum în vigoare prevede că aceia care doresc să-şi schimbe genul trebuie mai întâi să urmeze o terapie hormonală timp de doi ani şi au nevoie de o evaluare psihologică.

Acest proiect, susţine ministrul spaniol al Egalităţii, Irene Montero, va permite ''garantarea egalităţii reale şi efective a persoanelor trans'', precum şi ''un ansamblu important de drepturi pentru persoanele LGBTI''.

Conform textului avizat de guvernul de la Madrid, orice persoană cetăţean spaniol în vârstă de cel puţin 16 ani va putea cere ''rectificarea'' menţiunii privind sexul său în registrul populaţiei. Altfel spus, această lege îi va permite oricărui spaniol să-şi schimbe sexul şi numele în documentele de identitate, iar aceasta printr-o simplă formalitate.

Ideea a provocat în interiorul guvernului unele tensiuni, în final soluţionate, între socialiştii premierului Pedro Sanchez şi stânga radicală Podemos, care formează coaliţia minoritară. Compromisul la care au ajuns cele două părţi este să fie inclus un termen de trei luni între depunerea cererii de schimbare de gen şi soluţionarea ei, la finalul căruia solicitantul să confirme că într-adevăr doreşte să fie înscris în acte cu alt sex decât cel din naştere.

Proiectul de lege va intra în dezbatere publică, înaintea unei a doua lecturi în guvern şi apoi va ajunge la vot în parlamentul spaniol. Spania ar deveni astfel una dintre puţinele ţări europene care permit autodeterminarea genului.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.