Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Generalul Min Aung Hlaing, şeful juntei din Myanmar, a mulţumit marţi Rusiei pentru consolidarea armatei ţării sale, care a devenit, în opinia sa, 'una dintre cele mai puternice din regiune', relatează France Presse.

'Datorită Rusiei, armata noastră a devenit una dintre cele mai puternice', a declarat Min Aung Hlaing, citat de agenţia rusă oficială de presă TASS, în cursul unei întâlniri, la Moscova, cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu.

Prietenia dintre cele două ţări devine, de asemenea, 'din ce în ce mai puternică', a dat aisgurări liderul juntei din Myanmar, potrivit afirmaţiilor sale traduse în limba rusă.

'Myanmar este pentru noi un partener strategic şi un aliat fidel', a subliniat la rândul său Serghei Şoigu, numindu-l pe generalul Min Aung Hlaing un 'prieten drag'.

'Cooperarea în domeniul militar şi tehnic reprezintă o componentă importantă a relaţiilor dintre Rusia şi Myanmar', a spus el.

'Suntem dispuşi să continuăm eforturile de consolidare a legăturilor bilaterale (...) şi suntem deschişi unui dialog reciproc pe mai multe teme', a spus ministrul rus.

De la lovitura de stat din 1 februarie, Rusia şi-a afirmat treptat sprijinul pentru armata care a înlăturat-o de la putere şi a încarcerat-o pe Aung San Suu Kyi (63 de ani), lidera de facto a guvernului civil.

Generalul Min Aung Hlaing, sosit la Moscova pentru a participa la o conferinţă cu privire la securitatea internaţională, a fost primit luni de secretarul Consiliului Securităţii Rusiei, Nikolai Patruşev, cei doi responsabili pledând pentru aprofundarea cooperării între ţările lor.

Min Aung Hlaing a discutat apoi cu CEO-ul agenţiei ruse pentru exportul de armament Rosoboronexport, Aleksandr Miheiev, cu privire la o eventuală cooperare militară şi tehnică.

Din februarie, junta a reprimat cu brutalitate mişcarea de contestare a loviturii de stat, făcând peste 860 de morţi, între care femei şi copii, potrivit Asociaţiei pentru asistenţa prizonierilor politici (AAPP).AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.