Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Prim-ministrul Nikol Paşinian a revendicat victoria în alegerile legislative de duminică desfăşurate în Armenia, partidul său ieşind pe primul loc conform rezultatelor parţiale, transmite AFP.

"Ştim deja că am obţinut o victorie convingătoare în alegeri şi că vom avea o majoritate convingătoare în parlament", a spus Paşinian, într-un discurs transmis în direct pe pagina sa de Facebook.

"Poporul ne-a dat un mandat pentru dictatura dreptului şi a legii şi trebuie să-l folosim imediat", a continuat el.

Nikol Paşinian şi-a chemat susţinătorii la o întâlnire luni, la ora 20:00, în Piaţa Republicii din centrul capitalei Erevan.

"Poporul armean a dat partidului nostru, Contractul Civil, mandatul de a conduce ţara şi mie personal de a o conduce ca prim-ministru", a adăugat el.

Formaţiunea politică pe care o conduce Nikol Paşinian a obţinut aproape 59% din voturi, faţă de aproape 19%, cât a obţinut principalului rival, Alianţa Armenia condusă de fostul preşedinte Robert Kociarian, după numărarea buletinelor de vot în peste 30% din secţiile de votare.

Alianţa Armenia a contestat însă rezultatele parţiale ale alegerilor legislative desfăşurate duminică.

"Alianţa Armenia îşi fixează drept obiectiv studierea cu atenţie a presupuselor fraude şi a celor semnalate. Şi până când aceste întrebări nu vor primi un răspuns satisfăcător, blocul nu va recunoaşte rezultatele scrutinului", se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii de formaţiunea de opoziţie. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.