

Declaraţia lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Joe Biden, conform căreia SUA ar pregăti noi sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse, "nu este semnalul aşteptat după summitul de la Geneva", a declarat duminică ambasadorul Rusiei, Anatoli Antonov, la sosirea lui în SUA, informează TASS.
"Acesta nu este semnalul aşteptat după summit. Cred că prin sancţiuni este imposibilă stabilizarea, restabilirea relaţiilor dintre ţări. În prezent obiectivul este de a restabili dialogul, de a restabili mecanismele de dialog distruse", a subliniat Antonov.
Ambasadorul rus a spus că intenţionează să lucreze la punerea în aplicare a "acelor cuvinte cu caracter pozitiv care au fost spuse de preşedinţi" la summitul de la Geneva.
"Suntem pe cale să pregătim o altă serie de sancţiuni care să fie aplicate în această situaţie", a anunţat duminică Jake Sullivan la postul american CNN, la patru zile după summitul de la Geneva dintre preşedintele american şi omologul său rus Vladimir Putin.
În timpul summitului lor de miercuri, Joe Biden şi Vladimir Putin şi-au afişat dorinţa de a aplana tensiunile. Revenirea la posturile lor a ambasadorilor rus şi american a fost anunţată miercuri de Vladimir Putin după întâlnirea sa cu Joe Biden la Geneva, o decizie concretă a acestui summit care era foarte aşteptată.
Ambasadorul rus la Washington, rechemat în martie pentru consultări, s-a întors duminică în Statele Unite, unde îşi va relua postul.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovsch,editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |