

Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit miercuri la Geneva pentru primul său summit cu omologul său american Joe Biden, o reuniune destinată să aplaneze tensiunile dintre cele două ţări şi să identifice posibile puncte de convergenţă, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.
Avionul preşedintelui rus a aterizat pe aeroportul internaţional din Geneva la ora locală 12:27 (10:27 GMT). Vladimir Putin nu a dorit o ceremonie specială de primire din partea autorităţilor locale şi trebuie să se îndrepte imediat spre locul summitului: Vila La Grange, o clădire magnifică din secolul al XVIII-lea, cu o privelişte uluitoare spre lacul Leman.
Foto: (c) ALESSANDRO DELLA VALLE POOL / EPA
Dar, în pofida acestui cadru încântător, discuţiile, care vor începe la ora locală 13:00 (11:00 GMT), se anunţă a fi dificile şi tensionate, intervenind într-un moment în care relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt la cel mai jos nivel de după încheierea Războiului rece, notează AFP.
Cel de-al 46-lea preşedinte american a adoptat în ultimele zile un ton foarte ferm faţă de liderul forte de la Kremlin pentru a marca mai bine contrastul cu perioada de ambiguitate a predecesorului său republican, Donald Trump, conform agenţiei franceze de presă. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* VIDEO SUA nu trebuie să-şi facă griji cu privire la o militarizare rusă a Arcticii (Putin)
* VIDEO Summit SUA-Rusia: Relaţia dintre SUA şi Rusia trebuie să fie stabilă şi previzibilă (Biden)
* VIDEO Summitul Biden-Putin de la Geneva s-a încheiat
* VIDEO Summit SUA-Rusia: Biden şi Putin au încheiat prima rundă de discuţii, după aproape două ore
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.