Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasada SUA în Bulgaria a prezentat scuze sâmbătă în urma unui incident produs în cursul unui exerciţiu militar la baza aeriană Ceşnegirovo, în care au fost implicaţi soldaţi americani care au pătruns din greşeală în incinta unei fabrici locale, informează BTA.

'În cadrul exerciţiului Swift Response 21, între 10-14 mai, soldaţi americani ai brigăzii a 173-a aeropurtate au executat un exerciţiu de antrenament pentru a simula capturarea şi securizarea aerodromului dezafectat Ceşnegirovo', a indicat ambasada într-un comunicat transmis agenţiei bulgare.

'În cursul exerciţiului, soldaţii au simulat pătrunderea şi securizarea mai multor buncăre şi structuri de pe aerodrom. Pe 11 mai, soldaţii au pătruns şi au securizat o clădire de lângă aerodrom despre care au crezut că era parte a zonei de antrenament, dar care era ocupată de civili bulgari care operau o afacere privată. Nicio armă de foc nu a fost trasă în niciun moment al acestei interacţiuni', a precizat misiunea diplomatică.

'Prezentăm scuze sincere firmei şi angajaţilor săi. Învăţăm întotdeauna din aceste exerciţii şi investigăm pe deplin cauza acestei erori. Vom implementa proceduri riguroase pentru a defini în mod clar zonele noastre de antrenament şi a preveni acest tip de incident pe viitor', a adăugat ambasada SUA.

Reacţionând sâmbătă la relatările din media cu privire la incident, Ministerul bulgar al Apărării a transmis că nu a primit alerte sau plângeri oficiale.

Televiziunea Nova a relatat vineri că, pe 11 mai, militari americani au năvălit în incinta unei fabrici care produce echipamente pentru rafinarea uleiului de floarea soarelui, situată în regiunea Plovdiv.

Înregistrările de pe camerele de supraveghere au arătat şapte militari în uniformă, purtând arme de asalt.

Fabrica este situată în imediata vecinătate a bazei aeriene unde avea loc un exerciţiu militar de amploare.

Doi angajaţi intervievaţi ulterior de Nova TV au relatat că au fost foarte speriaţi. Militarii americani au umblat în jur, au 'securizat' locul şi au plecat.

Patronul fabricii s-a deplasat ulterior la baza aeriană pentru a cere explicaţii, dar i s-a spus că nu se poate face nimic. 'Acesta a fost un afront grosolan la adresa mea. Ca şi când aş fi fost un terorist', a afirmat el.

Purtătorul de cuvânt al guvernului bulgar interimar, Anton Kutev, a declarat sâmbătă la televiziunea naţională că proprietarul fabricii s-a adresat în legătură cu incidentul parchetului districtual şi celui militar. 'Incidentul va fi investigat cu maximă urgenţă', a spus purtătorul de cuvânt.AGERPRES/(AS - editor: Irina Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) JMRC/facebook

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.